Adio, predictibilitate fiscală!

Adio, predictibilitate fiscală!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ministerul Finanţelor propune ca anumite măsuri fiscale ce vizează introducerea de noi impozite sau majorarea celor existente precum şi eliminarea unor facilităţi să se poată aplica într-un termen mai scurt de şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în situaţii extraordinare de deficit bugetar.

Un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de instituţie propune "introducerea unei excepţii de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situaţii extraordinare de deficit bugetar, să poată fi efectuate modificări şi/sau completări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Potrivit Ministerului Finanţelor, astfel de măsuri ar avea drept obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară.

Citit 857 ori Ultima modificare Luni, 25 Septembrie 2023 10:17

1 comentariu

  • postat de Iancu Jianul
    Luni, 25 Septembrie 2023 11:23
    5.13.167.***
    In timp de criza TAXELE SE SCAD NU SE CRESC GUVERN INAPT! Uite-te daca esti asa incapabil, la Germania care face exact taman invers! Si aia is comunisti, lucreaza aproape toti in trei schimburi! Au productie kklau.. cu kkrau!
    Incet incet doar Polonia ii va intrece... iar noi cu BuZa (tu?) umflata!
    1
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.