Cotația euro a crescut la 4,978 lei

Cotația euro a crescut la 4,978 lei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Începând de miercuri seară, pe piețele internaționale s-a manifestat o creștere a aversiunii față risc, ceea ce a provocat deprecierea monedei unice, dar și a celor de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut de la 4,9762 la 4,9766 lei, iar cotațiile monedei unice au crescut la 4,976 - 4,978 lei.

În așteptarea ședinței de politică monetară a BNR, care se va desfășura în data de 5 iulie, volumul de tranzacționare din piața monetară este modest, existând chiar ședințe fără activitate. Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a stabilizat la 6,04%, nivel care nu a mai fost atins în ultimii doi ani. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,06%, iar cel la 12 luni, la 6,07%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Ministerul de Finanțe a profitat de lichiditatea mare din piață și s-a împrumutat joi cu 651 milioane lei cu scadența în ianuarie 2026. Valoarea programată a emisiunii de obligațiuni a fost de 400 milioane lei, iar cumpărătorii obțin un randament mediu anual de 6,14%. În așteptarea publicării datelor referitoare la evoluția economiei americane în primul trimestru al acestui an, euro s-a depreciat la 1,0788 – 1,0822 dolari. Cursul monedei americane a crescut de la 4,5851 la 4,6028 lei, evoluție cauzată de majorarea cererii de bonuri emise de Trezoreria Statelor Unite, după creșterea randamentelor acestora.

Revenirea aversiunii față de risc a majorat cererea și a ridicat cotațiile monedei elvețiene, care a revenit la pragul de 0,98 franc/euro, după aproape două săptămâni la 0,99 franc/euro, iar cursul ei a sărit de la 5,0237 la 5,0722 dolari.

Scăderea lirei sterline față de dolar a afectat și performanța monedei britanice față de cea europeană, iar cursul a scăzut la 5,8507 lei. Prețul gramului de aur a scăzut marginal la 345,1286 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 2.321,10 și 2.342,70 dolari.

Media monedei maghiare s-a depreciate cu peste 1% la 388,43 forinți/euro. Piața poloneză a fost închisă cu prilejul sărbătorii religioase Corpus Christi. Aprecierea monedei americane a afectat cotațiile criptomonedelor. Bitcoin a coborât la 67.114 – 68.343 dolari, iar ethereum la 3.700 – 3.796 dolari.

Citit 943 ori Ultima modificare Joi, 30 Mai 2024 20:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.