Pâine de 300 de grame, în ambalaj de 270

Pâine de 300 de grame, în ambalaj de 270
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform Ordinului 165/2011, pâinea ambalată trebuie să aibă minim 300 de grame. Producătorii de pâine s-au plâns însă că, neştiind de intenţia ANPC de a modifica gramajul, au achiziţionat stocuri de ambalaje pe care gramajul este cel vechi, de 270 de grame, cât era normal până în data de 15 septembrie.

Să renunţe la ambalajele vechi ar fi însemnat pentru societăţile comerciale să aibă pierderi şi de câteva mii de euro. Aşa că s-a ajuns la o soluţie de compromis, care să nu-i afecteze pe cumpărători.

„S-au făcut modificări pe ambalaj prin aplicarea unor etichete peste cifrele vechiului gramaj, etichete care consemnează cantitatea reală de 300 de grame, cât trebuie să aibă acum pâinea.

A fost o soluţie stabilită de comun acord cu producătorii, pentru ca aceştia să nu piardă banii investiţi în ambalaje, lucru care este permis. Obligaţia lor era să spună acest lucru, s-au conformat şi ne-au anunţat”, ne-a explicat comisarul Aurel Panfile, de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.

O altă prevedere este specificarea preţului  kilogramului de pâine, astfel încât cumpărătorul să ştie cum s-a ajuns la costul pe care-l are de plătit. „Preţul trebuie trecut pe ambalaj sau undeva în unitate, pe o listă. Nu e obligatoriu ca acesta să fie scris cu litere sau caractere de aceeaşi dimensiune cu valoarea pâinii vândute”, a mai adăugat comisarul Panfile.

Citit 1796 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.