Deficitul balanţei comerciale în primele 10 luni din 2024 a fost de 27,211 miliarde de euro, mai mare cu 3,993 miliarde de euro (+17,2 la sută) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2023, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
În intervalul menţionat, exporturile au însumat 77,731 miliarde de euro, fiind în scădere cu 1,2 la sută, iar importurile au însumat 104,943 miliarde de euro, în creştere cu 3 la sută, comparativ cu perioada similară din 2023.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47 la sută la export şi 36,4 la sută la import) şi alte produse manufacturate (28,8 la sută la export şi 28,9 la sută la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2024 a fost de 56,244 miliarde de euro la expedieri şi de 75,796 miliarde de euro la intrări, reprezentând 72,4 la sută din total exporturi şi 72,2 la sută din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 21,487 miliarde de euro la exporturi şi de 29,146 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,6 la sută din total exporturi şi 27,8 la sută din total importuri.