Investigațiile geotehnice pentru proiectarea viitoarelor drumuri expres Buzău – Brăila și Brăila – Tulcea avansează, a informat, zilele trecute, Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aceste investigații sunt necesare pentru finalizarea studiilor de fezabilitate pe baza cărora se vor stabili soluțiile tehnice pentru construcția celor două noi drumuri de mare viteză.
„Pentru Drumul Expres Buzău – Brăila, forajele geotehnice au depășit 61%, iar pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea, au ajuns la 86%. Studiile arheologice au fost finalizate pentru ambele obiective, iar acum se desfășoară procedurile necesare obținerii acordurilor de mediu”, potrivit șefului CNAIR.
Cele două drumuri se vor constitui în legături rutiere importante ale Galațiului, mai sigure și mai rapide, pe de o parte, cu Autostrada Moldovei, iar pe de altă parte, cu Dobrogea – zona litoralului și a Deltei Dunării.
Concret, Drumul Expres Buzău – Brăila va avea o lungime de aproximativ 112 km și va asigura legătura cu Autostrada Moldovei (A7), Drumul Expres Focșani – Brăila și cu Drumul Expres Brăila – Galați. La rândul său,
Drumul Expres Brăila – Tulcea va avea o lungime de aproximativ 62 km și va asigura conexiunea Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila cu Drumul Expres Constanța – Tulcea.