Euro, francul elvețian și lira sterlină, maxim după maxim

Euro, francul elvețian și lira sterlină, maxim după maxim
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Criza politică locală suprapusă peste cea a majorării prețurilor la combustibili, consecință a blocării strâmtorii Ormuz, au pus presiune pe cursul de schimb al leului față de principalele valute.

Marți seară, pe segmentul american al pieței globale, euro a atins un vârf de 5,242 lei, pentru ca la jumătatea săptămânii segmentul valutar local să se deschidă la 5,235 lei. Presiunea pe cumpărarea de valută a ridicat constant cotațiile, astfel că media monedei unice a urcat de la 5,2180 lei, vechiul maxim istoric, la un nou record de 5,2688 lei, mai mult cu peste 3,3% față de ultima ședință din 2025.

Majoritatea analizelor realizate de instituțiile bancare anticipau la începutul anului un curs al euro la sfârșitul lui 2026 de circa 5,50 lei, în condițiile în care datoria externă a României creşte în fiecare lună cu circa 2 miliarde euro.

În septembrie 2024, Valentin Lazea, economist șef al BNR estima că leul este supraapreciat cu circa 5%, într-o perioadă în care cursul fluctua în jurul pragului de 4,98 lei. Această afirmație a fost confirmată apoi de guvernatorul băncii centrale.

În aşteptarea datelor din economia americană

Evoluția apreciativă a monedei elvețiene față de cea europeană a ridicat cursul francului de la 5,6974 la noul record de 5,7429 lei.

La rândul ei, lira sterlină a urcat de la 6,0453 la 6,0960 lei, un nou maxim istoric. Precedentul record, de 6,0646 lei, a fost atins pe 13 mai 2025.

Aprecierea euro la 1,1692 - 1,1797 dolari, înainte de publicarea unor date fundamentale venite din partea economiei americane, au limitat creșterea cursului dolarului, de la 4,4644 la 4,4746 lei. Reamintim că maximul monedei americane este de 5,1794 lei, atins în septembrie 2022.

În ciuda creșterii volumului zilnic de tranzacționare din piața monetară, nivelul ridicat al lichidității a asigurat stabilitatea indicilor ROBOR, care stagnează la valori apropiate de cele de la începutul anului. La jumătatea acestei săptămâni, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,86%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni, la 6,00%.

Reducerea aversiunii față de risc a permis aprecierea cu circa jumătate de procent a monedelor din regiune. Astfel, media celei poloneze s-a întărit la 4,2351 zloți/euro, iar a celei maghiare, la 359,42 forinți/euro.

Apetitul pentru risc existent în piețe a majorat cererea din piața cripto, unde bitcoin urcă lent. Miercurea aceasta, principala monedă digitală fluctua între 80.781 - 82.782 dolari, față de circa 75.000 dolari la jumătatea săptămânii trecute. Ethereum a urcat, la rândul său, la 2.355 - 2.423 dolari.

Citit 1119 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2026 17:46

1 comentariu

  • postat de Vinovatii fara vina
    Joi, 07 Mai 2026 16:01
    213.233.104.***
    Super! Multumim din suflet coalitiei proeuropene! Asa da!
    3
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro