„Exerciţii de rentabilizare” la CFR?

„Exerciţii de rentabilizare” la CFR?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Umblă vorba prin spaţiul mioritic că unul dintre „exerciţiile de rentabilizare” ale Companiei Naţionale de Căi Ferate Române vizează  desfiinţarea a patru regionale: Constanţa, Timişoara, Braşov şi Galaţi. 

„Nu e nimic asumat, sunt doar simple note trimise de directorul general al Companiei Naţionale CFR în care, printre mai multe măsuri de rentabilizare, vorbeşte şi despre desfiinţarea unor regionale, între care şi cea de la Galaţi”, ne-a spus Viorel Istrate, liderul sindicatului „Mişcare Comercial” din cadrul Regionalei CFR Galaţi.

Desigur, nefiind nimic oficial, ar trebui să nu ne facem mari probleme,  însă noi vorbim de o activitate care ar afecta nu numai 1.000 de persoane la nivelul întregii Companii Naţionale, ci ar bulversa întregul sistem naţional de transport feroviar. Mă rog, dacă transportul feroviar mai este pentru guvernanţii şi „reformatorii” noştri un sector strategic şi de interes naţional!

Ce ar însemna o eventuală desfiinţare a Regionalei CFR Galaţi? „În primul rând, desfiinţarea Regionalei Galaţi  ar afecta nu atât salariaţii noştri, cât mai ales ar contribui şi mai mult la dezarticularea unui segment important din economia ţării noastre, anume transportul pe linia ferată, cunoscut fiind că CFR-ul este a doua armată”, a adăugat Viorel Istrate.

Sindicalistul ne-a spus că nici din punct de vedere al Euroregiunii 2 Sud-Est nu ar fi tocmai nimerită desfiinţarea Regionalei CFR Galaţi, care merge, în linii mari, ca organizare, cam pe aceleaşi judeţe.

„Dacă am trece în subordinea celei de la Iaşi, închipuiţi-vă care ar fi competenţele viitoarei regionale-mamut, limita de organizarea fiind de la Ilva ( o localitate de lângă Bistriţa, la mică distanţă de Cluj) şi până la Buzău...”

În prezent, Regionala CFR Galaţi - ca infrastructură -  are competenţe în judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea şi Buzău integral şi parţial Bacău şi Prahova, ceva din judeţele Ialomiţa, Ilfov, Vaslui. Gândiţi-vă, în cazul în care regionala s-ar muta la Iaşi, ce ar însemna coordonarea acestei activităţi pe aproape jumătate din teritoriul României? „Ar accentua şi mai mult  dezorganizarea, pentru că activitatea noastră necesită conducere şi soluţionare a problemelor în timp real”.  

Sub aspect uman, reorganizarea ar presupune disponibilizarea a 135 de salariaţi din cei aproximativ 2000 câţi lucrează la Infrastructura Regionalei CFR Galaţi.

Viorel Istrate a mai spus că, încă de la începutul acestui an de criză, la Regionala CFR Galaţi nu s-au mai făcut angajări, iar  numărul salariaţilor a scăzut pe cale naturală, îndeosebi prin pensionări.

Sperăm ca aceste note neînsuşite de conducerea CFR  să rămână doar un „exerciţiu de rentabilizare” a... comunicării şi a măsurării pulsului din teritoriu. Poate că aşa se aude mai bine la centru că Galaţiul nu salută ideea de a se muta cu... euroregiunea la nord de Moldova! Cu Regionala CFR, nici atât!

Citit 1771 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.