Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a acuzat miercuri că ţări membre NATO doresc un război de durată în Ucraina, pentru a slăbi Moscova, informează AFP. "Obiectivul lor este slăbirea Rusiei", a adăugat Cavusoglu, în timp ce negocierile ruso-ucrainene, care ar fi trebuit să continue online de la ultima întâlnire faţă în faţă de la Istanbul, la sfârşitul lunii martie, par să se fi blocat. Membră NATO şi aliat al Ucrainei, ţară căreia i-a livrat drone de luptă, ...

Protecția beneficiarilor de servicii financiare

Luni, 23 August 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Transferul atribuţiilor de protecţie a consumatorilor de servicii financiare la nivelul Băncii Naţionale face obiectul unei inițiative legislative în Parlament, dar este nevoie şi de modificarea legii Băncii Centrale, precum şi de crearea unei divizii de specialitate, au declarat reprezentanți ai băncii centrale. "În principiu, suntem de acord cu aceasta, dar dacă se modifică legea BNR şi ni se introduc atribuţii în lege, pentru că noi nu avem atribuţii de protecţie a consuma ...

Cine-i, de fapt, Chefă la cuţite?

Vineri, 18 Iunie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Controverse. "E o mândrie mare pentru mine că sunt țigancă, și sunt aici", a spus Narcisa Birjaru, câștigătoarea "Chefi la cuţite", sezonul 9, prima femeie din istoria competiţiei care cucereşte trofeul. "Fără thermomix și fără pensetă, e un bucătar foarte bun, are un gust deosebit în farfurie", a spus chef Cătălin Scărlătescu, din echipa căruia a făcut parte Narcisa. Şi în sezonul trecut mi-am dorit ca o femeie să câştige. Numai că între Roxana Blenche, finalis ...
Preşedintele Emmanuel Macron a comemorat miercuri bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte, un eveniment care reaprinde controversele legate de această personalitate complexă şi incontestabilă din istoria Franţei, relatează AFP. Pe 5 mai 1821, fostul împărat francez a murit, la vârsta de 51 de ani, departe de familia şi de ţara lui, pe insula Sfânta Elena, un mic teritoriu izolat din Atlanticul de Sud, unde britanicii l-au trimis în exil, după ultima sa înfrângere militară, ...
Europarlamentarul Carmen Avram a explicat cum va funcţiona "paşaportul verde", care va fi pus în discuţie la nivelul Comisiei Europene în aceste zile, dar şi ce amendamente ar putea fi aduse la această propunere legislativă. Discuţia vine în contextul în care s-a propus ca pe paşaportul de vaccinare să apară şi serul cu care au fost vaccinaţi europenii, iar acesta trebuie să fie unul aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului. Ungaria, în acest caz, ar putea avea de sufer ...
Guvernul britanic a anunţat marţi, 16 februarie 2021, măsuri pentru ''garantarea libertăţii de expresie'' în universităţi şi pentru a tempera efectele ''cancel culture'', care i-ar priva de libertatea cuvântului pe unii universitari, însă şi-a atras acuzaţii de ingerinţă în funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, relatează AFP. Prin acest proiect de lege, guvernul vrea ca universitarii să nu îşi piardă postul pentru că au exprimat poziţii controversate, ...

”Mulan”, o peliculă Disney foarte controversată

Sâmbătă, 12 Septembrie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Christine McCarthy, chief financial officer al Disney, a recunoscut că alegerea de a filma părţi din "Mulan" în provincia chineză Xinjiang "a generat multe probleme" companiei, criticată acum pe reţelele de socializare, unde sunt tot mai multe îndemnurile la boicotarea lungmetrajului. Corporaţia este aspru criticată pentru că a filmat în Xinjiang, unde guvernul este acuzat că încalcă drepturile omului. În genericul de final sunt aduse mulţumiri mai multor agenţii guvernamentale ...

Controverse privind retragerea trupelor americane

Miercuri, 29 Iulie 2020 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a afirmat într-o declaraţie făcută miercuri DPA că speră ca planul preşedintelui SUA, Donald Trump, de a retrage trupe americane din Germania să eşueze.Planul, care vizează o reducere a contingentului de trupe americane din Germania de la aproape 35.000 la 25.000, "nu este în interesul securităţii Germaniei sau al NATO şi de asemenea nu are sens din punct de vedere geopolitic pentru SUA", a apreciat îna ...

Controverse privind „modul de viaţă european”

Marți, 17 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se declară gata de o dezbatere "deschisă" cu privire la controversata denumire oficială pe care a ales-o pentru postul viitorului comisar pe probleme de migraţie, într-un editorial publicat luni în mai multe ziare europene, între care La Repubblica (Italia) şi Welt (Germania). Controversa are la mijloc faptul că denumirea oficială a acestui post, pe care ar urma să-l ocupe Margaritis Schinas, fost purtător de cuvânt a ...

Amendă pentru telefon, născută dintr-un scărpinat

Joi, 05 Septembrie 2019 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Cel puţin asta susţine un şofer din judeţul Galaţi, amendat recent pentru folosirea telefonului în timpul condusului. Conducătorul auto, oprit în trafic de un agent de la Serviciul Rutier, reclamă că a fost amendat fără să fi încălcat regula imputată şi a contestat sancţiunea în instanţă. Zeci de amenzi au fost date în ultimele săptămâni, numai în judeţul Galaţi, şoferilor despre care poliţiştii rutieri cu consemnat că foloseau telefoanele mobile în timpul condu ...
Pagina 1 din 3