Încasări din impozitul pe salarii şi venit

Joi, 01 Octombrie 2020 04:00 | Publicat în ECONOMIE
Încasările la bugetul general consolidat din impozitul pe salarii şi venit au înregistrat 16,23 miliarde de lei în primele opt luni ale anului curent, consemnând o creştere de 5,3 la sută (an/an), potrivit Ministerului Finanţelor. Cel mai mare aport la acest avans l-au avut încasările din impozitul aferent Declaraţiei unice, cu 29 la sută mai mari faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut. Totodată, evoluţia veniturilor din această sursă a fost susţin ...

O nouă facilitate pentru plata impozitelor

Luni, 24 August 2020 05:00 | Publicat în ECONOMIE
ANAF implementează o nouă facilitate în Spaţiul Privat Virtual, prin care se pot plăti dintr-un cont impozite sau contribuţii şi pentru alte persoane. Funcţia este implementată deja în meniul SPV, trebuie doar să fie selectată opțiunea „Plată Obligaţii Fiscale PF”, apoi „În numele altei persoane”. Acolo se completează câteva informaţii, cum ar fi CNP-ul sau numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se face plata şi suma care urmează să fie achitată ...

Firmele îşi pot plăti on-line obligaţiile fiscale

Luni, 11 Mai 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că persoanele juridice pot efectua plata on-line a obligaţiilor fiscale datorate bugetului local pe platforma ghişeul.ro. Pentru a obţine ID-ul şi parola alocate pentru acces, persoanele juridice, prin reprezentat, se vor adresa Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale, prin intermediul poştei electronice, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.ge ...

Impozitele, plătibile din străinătate

Marți, 31 Martie 2020 04:00 | Publicat în DIASPORA
"Se poate plăti şi din străinătate, de exemplu, din Spania?", a fost întrebarea pe care am primit-o în urma publicării ghidului transmis de Primăria Galaţi privind achitarea obligaţiilor fiscale prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, utilizând cardul bancar. Conform răspunsului transmis de Primărie, “se pot face plăți online din străinătate, pe platforma ghiseul.ro, utilizând patru tipuri de carduri: Mastercard, Maestro, Visa și Visa Electron”. ...

Reduceri la impozite până pe 30 iunie

Vineri, 13 Martie 2020 23:40 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor a anunţat, vineri, 13 martie 2020, că prorogă primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv, a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an, de la 31 martie la 30 iunie 2020. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, decizia de prorogare a primului termen de plată a impozitelor a fost luată pentru a veni în sprijinul contribuabililor, în contextul riscului de răspândire a epidemiei cu virusul Covid-1 ...

Coadă cu noaptea în cap la plata impozitelor

Miercuri, 08 Ianuarie 2020 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de gălăţeni s-au aşezat, cu noaptea în cap, la coadă la Direcţia Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale. Dornici să scape de datorii, primii gălăţeni s-au înfiinţat în faţa sediului instituţiei încă de la ora 5,00, în ciuda faptului că programul începea la ora 8,30.  Nici măcar frigul nu i-a oprit, aşa că, pe la ora 7,30, coada era deja destul de lungă. Explicaţiile celor care au venit cu noaptea în cap să îşi achite taxele şi impozitele sunt diverse. „Es ...
Administraţia locală ne-a transmis care va fi, începând de marţi, 7 ianuarie 2020, programul centrelor Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale. * Centrul din strada Basarabiei nr. 55, bloc A16, parter: luni, marţi, miercuri şi joi, de la 8,30 la 15,30, iar vineri, în intervalul orar 8,30 - 12,30.* Centrul din strada Domnească nr. 13, bloc L, parter: luni, marţi, joi, vineri, de la 8,30 la 16,30, iar miercuri, de la 8,30 la 18,30.* Centrul din strada Henri Coandă, bloc J5, ...
Începând de marţi, 7 ianuarie 2020, ghişeele Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale vor fi deschise în toate cele patru centre, anunţă Primăria municipiului Galaţi. Pentru a nu fi surprinşi de suma care vi se va cere la bugetul local, am solicitat Primăriei, pentru fiecare zonă de impozitare, calcule estimative ale impozitelor şi taxelor locale. Conform hotărârilor Consiliului Local, dările locale au fost indexate cu 4,6 la sută faţă de anul 2019. Nu vă putem spu ...

Pe care străzi ar putea creşte impozitele

Joi, 03 Octombrie 2019 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un proiect de modificare a zonelor de impozitare a fost lansat în dezbatere publică de Primăria municipiului Galaţi pe portalul propriu. Consultând documentele postate pe www.primariagalati.ro, am descoperit o serie întreagă de străzi care ar urma să treacă din zona C de impozitare în zona B. Este vorba despre: strada Bravilor – nu şi aleea cu acelaşi nume, care rămâne în zona C – strada Leului, Olteniţa, Plevnei, Siretului, Spaniolă şi Vamei, dar şi de Vadul Cărăbuş. ...
Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii primăriei din comuna unde funcţionează asociaţia care se ocupă cu îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi, şi care timp de 15 ani a fost scutită de plata taxelor şi impozitelor aferente imobilelor. Zilele trecute, autorităţile locale le-au transmis reprezentanţilor organizaţiilor o înştiinţare de plată şocantă, care contrazice flagrant un alt document fiscal, eliberat recent, din care rezultă datorii „zero”. Situa ...
Pagina 4 din 16