Mai mulți bani scoşi din buzunar de cei care au credite

Mai mulți bani scoşi din buzunar de cei care au credite
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Posibilitatea creșterii impozitului pe cifra de afaceri în sectorul bancar de la 2% la 4%, parte a planului de reducere a deficitului bugetar, va afecta direct buzunarele celor care au credite. La aceasta se adaugă majorarea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), de la 5,55%, în prezent, la circa 6%, în ultimul trimestru al acestui an.

În privința celor care au luat credite înainte de mai 2019, indicii ROBOR se mențin peste pragul de 7%, față de circa 5,90 - 5,99% în data de 2 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Imediat după anunțarea celor doi candidați pentru al doilea tur, indicii au crescut la circa 7,30% și s-au menținut în jurul acestor valori până la câștigarea fotoliului de la Cotroceni.

La jumătatea acestei săptămâni, indicii ROBOR erau asemănători cu cei de miercurea trecută. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,09%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,17%, iar cel la 12 luni a revenit de la 7,28 la 7,29%.

Cursul euro a scăzut de la 5,0772 la 5,0665 lei. Moneda națională a fost susținută de majorarea ofertei comerciale, astfel că, de la o deschidere la 5,072 lei, cotațiile euro au coborât până la 5,064 lei.

Ultimul sondaj realizat în luna mai în rândul membrilor CFA România, a anticipat o depreciere a cursului până la începutul toamnei la 5,1046 lei/euro și o valoare medie pentru mai 2026 de 5,1723 lei/euro.

Marcările de profit care au urmat atingerii de către euro a unui maxim de 1,1830 dolari, începând cu mijlocul lui septembrie 2021, au coborât miercuri cotațiile la 1,1762 - 1,1810 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,2958 la 4,3035 lei.

Pe termen mediu și lung, analiștii anticipează continuarea procesului de depreciere a dolarului, din cauza îngrijorărilor legate de datoria publică a Statelor Unite, a politicilor tarifare și întârzierii procesului de reducere a ratelor dobânzilor.

În privința reducerii dobânzilor, președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat marți, la un eveniment desfășurat în Portugalia, că politica monetară ar fi fost deja relaxată, dacă președintele Trump nu ar fi declanșat „razboiul" tarifelor. El a precizat că „ tot ce îşi doreşte oricine din Fed - este să oferim o economie cu stabilitate a preţurilor, ocupare maximă şi stabilitate financiară".

Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,4517 la 5,4295 lei, iar cel al lirei sterline de la 5,9171 la 5,8933 lei.

În regiune, media monedei maghiare a stagnat la 399,07 forinți/euro, iar a celei poloneze s-a depreciat marginal, la 4,25 zloți/euro.

Prețul gramului de aur a crescut marginal, de la 462,1098 lei la 462,2175 lei, în ton cu evoluția metalului galben, care fluctua între 3.326 și 3.348 dolari.

Bitcoin a scăzut în noaptea de marți până la 105.197 dolari, după care a urcat la 107.879 dolari.

Ethereum se tranzacționa în culoarul 2.380 - 2.459 dolari.

Citit 452 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Iulie 2025 17:59

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro