Staţia de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir, pentru care Primăria Galaţi a plătit până acum 2,3 milioane de lei, pe timpul fostei administraţii, a fost scoasă din nou la licitaţie Primăria Galaţi a scos la licitaţie, la sfârşitul lunii trecute, achiziţia şi montajul staţiei de epurare pentru cartierul Dimitrie Cantemir, valoarea estimată a contractului fiind de 483.870 de lei. Licitaţia vine la zece ani după ce Primăria Galaţi a încheiat, în 2005, un contract cu Un ...
Directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, a susţinut joi, 15 octombrie, prima sa conferinţă de presă de când a fost numit la şefia serviciului (în urmă cu mai bine de doi ani), pentru a da detalii despre cum se va desfăşura deszăpezirea iarna aceasta. După cum am anunţat deja, serviciul de deszăpezire va fi împărţit, anul acesta, în două faze de intervenţie. În prima fază, în care zăpada nu va depăşi 7-8 centimetri, va interveni numai Ecosalul, cu utilajele proprii şi cu ce ...
Societatea care ne va furniza iarna acesta sare pentru deszăpezire este Renaissance Star SRL. Valoarea contractului este de 2.361.100 de lei, fără TVA, iar acesta implică încheierea unui acord-cadru pe 18 luni, prin care cantitatea minimă stabilită este la 3.500 tone, iar cantitatea maximă la 7.000 de tone. Anunţul de atribuire a contractului de furnizare a sării industriale pentru deszăpezire a fost făcut de către Ecosal, miercuri, pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice.Po ...
Ecosalul se va ocupa doar de împrăştierea materialului antiderapant şi curăţarea străzilor când zăpada va fi sub opt centimetri * Serviciile de deszăpezire sunt estimate la un cost de 3,6 milioane de lei, iar închirierea utilajelor necesare Ecosalului la o sumă maximă de 1,5 milioane de lei Servicul Public Ecosal a anunţat, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), că este interesat de achiziţia serviciilor de deszăpezire pentru perioada 1 noiembrie 2015 - 1 aprilie ...
Potrivit Biroului de presă al municipalităţii, în urma licitaţiei organizate de Primăria Galaţi, ca autoritate contractantă, pentru achiziţia de servicii de pază şi monitorizare a obiectivelor, a fost încheiat un acord-cadru pe trei ani cu trei firme specializate, care au depus oferte. Aceste firme sunt: Only One Security SRL Galaţi, NEI Divizia de Securitate SRL Bucureşti şi Dialfa Security SRL Galaţi. Conform legii, Primăria municipiului Galaţi a încheiat un contract subsec ...
Până pe 4 noiembrie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru iluminatul festiv al oraşului. Contractul de închiriere instalaţii de iluminat festiv pentru Sărbătorile de iarnă 2015-2016, pe care municipalitatea tocmai l-a scos la licitaţie are o valoare estimată de 2,1 milioane de lei, preţul cel mai mic fiind criteriul de atribuire.Contractul are o durată de trei luni de la data atribuirii şi prevede că toate instalaţiile de iluminat festiv vor fi echipate cu teh ...
Primăria municipiului Galaţi îi aşteaptă în continuare pe gălăţenii care au proprietăţi în zona expusă exproprierilor pentru lărgirea la patru benzi a străzii Traian (pe tronsonul Tecuci - Brăilei) să vină cu documentele prevăzute de lege, pentru a primi despăgubiri. Municipalitatea a decis să prelungească termenul de primire a documentelor, în condiţiile în care, săptămâna trecută, doar 16 din cei 21 de titulari ai drepturilor de proprietate şi drepturilor reale di ...
* Singurul finalizat în totalitate, atât la nivel de reţele subterane, cât şi la nivel de infrastructură rutieră este tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada Eroilor * Porţiunea dintre strada Rizer şi strada Basarabiei este afectată de tasare şi are nevoie de lucrări de stabilizare a solului Primăria municipiului Galaţi tocmai a scos la licitaţie un contract în valoare de 5.553.029 de lei, fonduri bugetare, pentru modernizarea străzii Traian, între Metro şi st ...
„Supremaţia” Luxten la Galaţi s-a terminat, cel puţin pentru următorii doi ani. Potrivit informaţiilor publicate de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SC Total Strada SRL din Bucureşti a câştigat licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru concesionarea serviciului de iluminat public din oraş. Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Contractul, în valoare de 5,4 milioane de lei, este valabil pentru următ ...
Vara s-a dus, iar Plaja Dunărea a rămas, la fel ca la începutul sezonului estival, tristă şi de izbelişte. Potrivit anunţului postat pe portalul Primăriei, ieri, la ora 11,00, ar fi trebuit să aibă loc licitaţia publică deschisă pentru concesionarea unui teren şi a unor construcţii din incinta bazei de agrement Plaja Dunărea, numai că procedura a fost amânată din nou, până la o dată ce va fi comunicată ulterior. Motivaţia, pe care am aflat-o de la Biroul de Presă al Pri ...
Pagina 45 din 64