România, în urna a doua. Cupa Mondială

Miercuri, 20 Noiembrie 2024 11:30 | Publicat în SPORT
Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor de calificare la Cupa Mondială de fotbal 2026 din SUA, Mexic și Canada a fost programată pe 13 decembrie. Naționala României se va afla în urna a doua (B) valorică și va putea întâlni câte una din echipele din celelalte urne, care arată astfel. Urna A: Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca, Austria; Urna C: Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de N ...

România intră în Shenzhen, până la gât

Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* China a anunțat, vineri, că cetățenii români vor putea călători în această țară, începând cu 30 noiembrie 2024. Exact cum am profețit aici, în rubrica "Baba arde și Europa ne piaptănă": mai devreme sau mai târziu, vom intra în Shenzhen, nu musai cu granițele terestre, dar orișicât. Este o veste ca un dar de sărbători. Nu întâmplător, Raed Arafat cântă deja, în baie, celebrul colind chinezesc al americanilor "Pangolinu-i lin și iară lin".* Vineri dimineață, c ...

România, câștigătoare a grupei din Liga Națiunilor

Miercuri, 20 Noiembrie 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Selecționata țării noastre a reușit să-și îndeplinească obiectivul imediat sub comanda lui Mircea Lucescu. România a avut parte de un succes decisiv în meciul cu Cipru, scor 4-1, luni seară, pe Arena Națională. Astfel, selecționata ”tricoloră” a reușit să-și asigure câștigarea grupei din Liga Națiunilor, indiferent de deznodământul comisiilor cu privire la meciul România - Kosovo, la care oaspeții s-au retras de pe teren la scorul de 0-0, cu două minute rămase de d ...

România - Cipru 4-1, în ultimul meci din Liga Naţiunilor

Marți, 19 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în SPORT
Echipa naţională de fotbal a România a învins selecţionata Ciprului, cu scorul de 4-1 (2-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul meci din cadrul grupei C2 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii au dominat cu autoritate prima repriză şi au înscris prin Bîrligea (min. 2) şi R. Marin (min. 42). Ciprioţii au revenit în joc în partea a doua, au redus din handicap prin Pittas (min. 52) şi au fost la un pas de egalare în minutul 65, mingea de gol a aceluiaşi Pittas f ...

România - Cipru, la încheierea grupei din Liga Națiunilor

Luni, 18 Noiembrie 2024 09:25 | Publicat în SPORT
Selecționata de fotbal a țării noastre are șansa să încununeze neînvinsă pe teren grupa din Liga Națiunilor, ceea ce-i garantează mai multe beneficii cu efect imediat. Cu Mircea Lucescu la cârmă, echipa națională de fotbal a României s-a descurcat foarte bine până acum, cu o serie de rezultate pozitive în grupa din Liga Națiunilor: 3-0 în Kosovo, 3-1 cu Lituania, 3-0 în Cipru, 2-1 în Lituania. La care se adaugă meciul cu Kosovo, de la București, de vineri seară, când l ...

România, o ţară de oportunităţi. Pentru cine?!

Duminică, 17 Noiembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Brilliant. „Am făcut un MBA la Paris, în 2004-2005, și mulți colegii spuneau: «Eu mă duc la Londra »/ «La Berlin»/ «La New York»/ «În Silicon Valley». Le-am spus: «Eu mă duc la București, în România». Și mi-au zis: «Greg, ești nebun? De ce România?». Le-am răspuns: «Vom vedea în timp». Eu am venit într-o țară subestimată și am simțit că este o oportunitate. Mi-am simțit bine cu oameni, mi-am simțit bine cu țara am simțit că eu, ca un mic antreprenor ...
Reprezentativa de fotbal a României a întâlnit reprezentativa statului Kosovo, vineri seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci decisiv pentru câştigarea grupei C2 a Ligii Naţiunilor. România avea nevoie de un un singur punct pentru a-şi asigura locul 1 în grupă înaintea ultimei runde şi a obţine astfel promovarea în Liga B. Partida în sine a fost dominată clar de jucătorii din Kosovo, care au ratat o mulţime de ocazii, pe fondul unui joc slab al tricolorilor ...
* Ministresa Muncii din guvernul României i-a anunțat pe cititorii în etate ai site-ului romaniatv.net că "și în decembrie, pensiile vor fi plătite la timp."Sună a privilegiu, pomană, gest caritabil, mecenat, generozitate ieșită din comun și chiar mană cerească. Până pe 25 decembrie, vom afla de la aceeași doamnă că unul dintre colegii săi din guvern are aproximativ două picioare, iar de la o vreme a început să îmbătrânească.* O tânără în vârstă de 22 de ani din ...
Comisia Europeană a decis joi să trimită Bulgaria şi România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de colectare şi epurare prevăzute în Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva 91/271/CEE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Scopul directivei este de a proteja sănătatea oamenilor şi mediul prin prevederea cerinţei ca apele uzate urbane să fie colectate ş ...

România - Kosovo, derbi pentru șefia grupei

Joi, 14 Noiembrie 2024 13:58 | Publicat în SPORT
După patru etape disputate în cadrul grupei din Liga Națiunilor (Liga C), selecționata de fotbal a României are șanse mari să încheie socotelile de câștigare a grupei încă de vineri seară, în meciul cu Kosovo. Partida cu echipa clasată pe locul secund, la o distanță de trei puncte, este programată vineri, 15 noiembrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională (în transmisiune directă la Antena 1).Sub comanda lui Mircea Lucescu, România a câștigat toate cele patru partide de p ...
Pagina 7 din 42