Chinezii se arată din nou interesați de Galați

Chinezii se arată din nou interesați de Galați
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

La începutul săptămânii trecute, reprezentanți ai oamenilor de afaceri din China și-au exprimat, din nou, intenția de a veni să investească în Galați, mai exact în Zona Liberă. În ultimii ani, chinezii s-au declarat de mai multe ori interesați de zona Galațiului, dar până acum nu s-a concretizat nimic serios, exceptând câteva magazine. De data aceasta, se pare că s-a făcut și un mic pas concret în vederea unei viitoare investiții.

„Pe 8 septembrie 2025 am fost onorați să primim vizita delegației chineze conduse de domnul Li Yongping, președintele Camerei Generale de Comerț Europene din Municipiul Ningbo, China. În cadrul vizitei, delegația chineză a exprimat intenția pentru concesionarea unei suprafețe de 10 ha teren în vederea dezvoltării unui hub industrial în Zona Liberă Galați”, conform unei postări de pe pagina Administrației Zonei Libere (AZL) Galați.

Ulterior, am aflat și câteva detalii suplimentare. Astfel, chinezii ar dori să concesioneze cele zece hectare pentru construirea unor hale de depozitare. Au și înaintat o cerere către AZL în acest sens, însă rămâne de văzut dacă vor veni la licitația ce va fi organizată, sau dacă o vor câștiga. De asemenea, delegația chineză a menționat și posibilitatea unor investiții în producție, însă deocamdată nu se știe mai mult.

Oameni noi, intenții vechi

Cu exact doi ani în urmă, pe 9 septembrie 2023, ambasadorul de atunci al Chinei în România, Han Chunlin, a venit în Galați, timp de două zile, iar Zona Liberă a fost singurul obiectiv economic pentru care și-a manifestat interesul și pe care l-a vizitat. „Excelența Sa, ambasadorul Han Chunlin, a luat notă de infrastructura și de facilitățile pe care Zona Liberă Galați le pune la dispoziția investitorilor. În cadrul întâlnirii, au fost discutate perspectivele de dezvoltare a cooperării economice dintre Zona Liberă Galați și potențialii parteneri chinezi interesați și posibilitatea consolidării investițiilor chineze în regiunea Galați. Colaborarea dintre China și România cu accent pe investiții în cadrul zonelor libere are potențialul de a aduce beneficii semnificative ambelor părți”, afirma, acum doi ani, directorul general al Administrației Zonei Libere Galați, Cătălin Cojocaru.

Mai devreme în timp, în anul 2013, pe vremea când prefect era Dorin Otrocol, președintele CJ era Nicolae Bacalbașa, iar primar era Marius Stan, o altă delegație chineză – compusă din oameni de afaceri și reprezentanți ai Camerei de Comerț din Wuhan – a venit la Galați și s-a arătat interesată de investiții în Zona Liberă și în Parcul Industrial. De atunci și până acum, doar Zona Liberă a rezistat, în timp ce Parcul Industrial, deschis cu speranțe și mari cheltuieli, este aproape în moarte clinică.

Cu prilejul altor vizite, chinezii ne-au propus să construiască la Galați o fabrică de anvelope, cea mai mare din sud-estul Europei, sau o fabrică de tractoare (care, între timp, s-a făcut la Deva). Nimic din toate acestea nu s-a finalizat.

Din Wuhan nu a venit decât COVID-ul

În februarie 2023, „Viața liberă” publica articolul „Galațiul și China, înfrățiri fără investiții, de peste 30 de ani”, în care scriam următoarele: „În topul înfrățirilor românești cu diverse orașe sau regiuni din China, Galațiul figurează cu două astfel de parteneriate, ambele semnate la sfârșitul anilor ’80, înainte de Revoluție. În 1986, județul Galați se înfrățea cu regiunea Hubei, iar un an mai târziu, municipiul Galați se înfrățea cu orașul Wuhan (din regiunea respectivă).

Deși avem aceste înfrățiri de peste 30 de ani, în Galați nu s-a produs nicio investiție majoră a chinezilor. Nu s-a deschis nicio fabrică, nici în Galați, nici în Zona Liberă sau în Parcul Industrial. La nivel de administrații județene și locale nu s-a întâmplat nimic concret, singurele afaceri cu parteneri din China rămânând cele dezvoltate de firme private din Galați. Singurele investiții made in China par a fi magazinele chinezești din oraș, precum și absolut tot ce cumpărăm din magazine, de la săpun, îmbrăcăminte, baterii, haine până la antibiotice și miere.

Putem spune, fără a greși prea mult, că din Wuhan (considerat polul pandemiei) nu a venit în Galați decât COVID-ul”.

Citit 5095 ori Ultima modificare Luni, 15 Septembrie 2025 22:32

22 comentarii

  • postat de paloma
    Luni, 15 Septembrie 2025 17:51
    86.124.202.***
    Nu poti face comert pe un rau ale carui cote scad an de an...Sa beleasca ochii la contracte, altfel vor ramane fara terenuri !!! Chinezii sunt experti la felul asta de contracte !!!
    0
    1
  • postat de florin
    Luni, 15 Septembrie 2025 14:41
    5.13.130.***
    ,,Grupul auto chinez BYD va începe producţia la noua sa fabrică de vehicule electrice (EV) din Ungaria până la finalul lui 2025,,Alții se mișcă!Dar mă gândesc că vine Fotea cu investitori din SUA!!!!
    1
    8
  • postat de Quaestio
    Luni, 15 Septembrie 2025 14:26
    86.124.200.***
    Locurile de munca sunt ...Locuri de Munca. Punct . N-o sa ne plateasca PSD + PNL factura la utilitati/costul vietii .
    Au avut 35 de ani la dispozitie , si uite unde am ajuns .
    Taxe fara nr .
    0
    8
  • postat de Terente...din Galati
    Luni, 15 Septembrie 2025 12:23
    89.136.6.***
    China comunista, nu vine la Galati avand motivatii economice. Au doar interese strategice. Daca cumpara portul, au blocat toata Dunarea, de exemplu...Primo. Secundo, nu poti cu psd sa faci ceva, aici!
    5
    11
  • postat de Relu
    Luni, 15 Septembrie 2025 11:34
    46.97.34.***
    ....chinezii sunt cam singura alternativa de atragere a investitiilor straine. M-as fi bucurat mai mult daca se uitau un pic la combinat si mai putin la porturi/zone libere - strategice economic
    4
    14
  • postat de Ultimul investitor serios- Adrian Videanu primeste 20mil.€ de la stat sa deschida o fabrica
    Luni, 15 Septembrie 2025 10:14
    86.120.239.***
    Romaniei ii trebuie investitori de carton cu ajutoare de la stat,facilitati fiscale,esalonarea datoriilor pe 100 de ani,clauze contractuale secrete,afaceri cu bani publici,granturi,subventii.
    10
    18
  • postat de traditionalistu
    Luni, 15 Septembrie 2025 08:27
    128.127.119.***
    Băăăă cur-cubeilor?Proști mai sunteți.Ați vazut ce fete frumoase sunt băieții chinezi?Si ce bnanane au?Păi nu sunteți voi mă progresiști si Lgbt-isti?Modernisti?Băăăă nu vedeți fericirea chinezască ?
    18
    16
  • postat de Oareeee rusii si chinezii nu au banane si blugi?mă intreb doară!!!
    Luni, 15 Septembrie 2025 08:22
    128.127.119.***
    Așa cum bănuiam.Tocmai si-au dat in folosință cel mai inalt pod din lume ,si ce pod?L-ați vazut?Nu cred.Al nostru de la braila ,incă e defect si Se caută motivatii.Ca e prevazut, incă se caută solutii
    10
    22
  • postat de Laur
    Luni, 15 Septembrie 2025 08:15
    37.228.207.***
    Putem sa vedem in alte tari cu clasele politice slabe,corupte,ce costuri suplimentare au adus ,,investițiile,,chinezești.Doar sa ne informam,nu sa batem câmpii. China o dictatura comunista feroce.
    17
    24
  • postat de dan
    Luni, 15 Septembrie 2025 06:56
    109.166.136.***
    cioaca chinezeasca!ambalaj frumos marfa proasta!fereasca D-zeu cand iti dau chinezii!ei vin sa-si vanda chinezariile!
    13
    27
  • postat de Galatean
    Luni, 15 Septembrie 2025 05:21
    86.124.200.***
    Nu foarte de mult timp s-a spus ca la Galati se va face cel mai mare port container din zona .ALO CJ Galati a-ti vazut ceva concret pina acum?
    6
    33
  • postat de Secera și ciocanul
    Luni, 15 Septembrie 2025 05:11
    83.98.83.***
    Cu chinezii mai ales în contextul actual nu este indicat sa se facă investiții și afaceri. Ei fac parte din alianța răului cu Rusia dar autoritățile gălățene sunt pesediste
    16
    23
  • postat de Alexandru Bauer
    Duminică, 14 Septembrie 2025 23:49
    109.166.129.***
    "dacă vor veni la licitația ce va fi organizată, sau dacă o vor câștiga". Daca vor da ce și cui trebuie, vor câștiga fara emoții: PARANDĂRĂT ul la " șăfii la Galați" via Yxelles
    24
    27
  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 14 Septembrie 2025 22:43
    5.13.189.***
    Si bordurile! Tot din Wuhan au venit! In plina pandemie... nu mai era Covid! Prosteala ptr fraieri! Comunismul este frumos, pana se termina banii altora! Asa este si la noi... cand nu mai poti fura!
    16
    28
  • postat de Popescu
    Duminică, 14 Septembrie 2025 22:40
    86.120.239.***
    Ia trimis Putin!Le-o fi promis ceva de au apărut imediat după întâlnirea din China! Indienii au deja combinatul, nu le mai trebuie nimic!Vedem ce vor ceilalți, Pakistan, Brazilia...
    17
    22
  • postat de Camelia
    Duminică, 14 Septembrie 2025 21:08
    86.124.202.***
    @ Si desfac, produse de miliarde…,
    DE CE NU FACE ROMANUL sa nu mai fie "DOAR SA SI VANDA PRODUSELE, asta cauta , PIATA DE DESFACERE". Alooo gramatica: "SA SI" se scrie: "SA-SI" sau "SA ISI".
    15
    29
  • postat de Camelia
    Duminică, 14 Septembrie 2025 21:01
    86.124.202.***
    @ csg,
    Avand o populatie numeroasa exista concurenta si mai presus PERFORMANTA la nivel mondial. Noi facem greva pentru 2 ore/saptamana de manca si sporuri/tichete de vacanta reduse.
    17
    33
  • postat de Camelia
    Duminică, 14 Septembrie 2025 20:54
    86.124.202.***
    "Aceste înfrățiri de peste 30 de ani, în Galați nu s-a produs nicio investiție majoră a chinezilor". Oare chinezii sunt singurii vinovati ? Intre Braila si Galati cine a fost preferat ?
    6
    45
  • postat de Ionut Cristea
    Duminică, 14 Septembrie 2025 20:54
    86.124.200.***
    Excursia investitorilor chinezi a fost platita de AZL Galati? Un city-break mediocru, dupa buget (sau city)
    AZL, fă-te ca lucrezi!
    12
    30
  • postat de csg
    Duminică, 14 Septembrie 2025 20:10
    89.137.136.***
    Cu capitalul chinez se poate cumpara combinatul siderurgic Galati?
    20
    27
  • postat de Si desfac, produse de miliarde…
    Duminică, 14 Septembrie 2025 19:35
    84.232.140.***
    Nu cred ca avem nevoe de acest neam, care vine DOAR SA SI VANDA PRODUSELE, asta cauta , PIATA DE DESFACERE., in rest , dictatura cap , coada…omul este zero…investitii doar pentru ei, zece angajati rom
    15
    39
  • postat de SLAVA TAIWAN
    Duminică, 14 Septembrie 2025 19:25
    86.120.239.***
    E un afront adus partenerului strategic. Banii chinezesti miros urat. Trebuie sa intrebam intai Ambasada SUA daca ne lasa sa avem investitii chinezesti in Galati.
    46
    17

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro