iPhone 16, mai scump în România decât în SUA

Vineri, 15 Noiembrie 2024 07:30 | Publicat în LUMEA IT
Compania Apple a lansat recent noul iPhone 16. În România, lansarea acestui model vine cu o serie de noutăți tehnologice, dar și cu prețuri care reflectă inovațiile pe care Apple le-a introdus. Multă lume se întreabă, totuşi, cum se compară prețurile de la noi cu cele din SUA, una dintre cele mai importante piețe ale gigantului tehnologic.iPhone 16 vine cu o serie de îmbunătățiri notabile față de predecesorii săi: ecran OLED de 6.1 inch cu ProMotion, care oferă o rată de ...
Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia joi, la cel de-al cincilea Summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), asupra faptului că migraţia rămâne o provocare importantă la nivel european, care solicită un răspuns comun şi cuprinzător şi a reiterat că pentru România aderarea la Schengen nu este doar un obiectiv politic, ci un angajamentul ferm faţă de proiectul european. Agenda reuniunii din Budapesta a inclus, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, o ...
În primul weekend din luna noiembrie, la Campionatul Mondial Felin 2024 din capitala Norvegiei, cinci pisici din România au fost desemnate Best in Variety, adică cele mai frumoase din lume la varietatea lor de culoare, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Alte patru, potrivit aceleiaşi surse, s-au calificat în finala prestigiosului concurs. Succesul crescătorilor români de pisici este cu atât mai important cu cât, cu această ocazie, România a preluat, la Oslofjiord Arena, ștaf ...

Dacă nu-ți știi istoria, mergi spre viitor la întâmplare

Miercuri, 06 Noiembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* N-am uitat! Din anii Epocii de Aur pe care i-am prins în copilărie, rămăsesem cu "trauma" filmului documentar. În fapt, o odă la adresa conducătorului iubit. Respingeam însăși ideea de a viziona așa ceva. Documentarul "Piața Universității - România" avea să-mi schimbe viziunea. L-am văzut la cinema, într-o sală în care publicul a stat tăcut în scaune până când a curs tot genericul și s-au aprins luminile. Apoi, au început aplauzele. Deși nu era o proiecție cu echip ...

„Anul Nou care n-a fost”, nominalizat la „Oscarurile Europei”

Sâmbătă, 09 Noiembrie 2024 13:30 | Publicat în MAGAZIN
„Anul Nou care n-a fost”, filmul care a dominat box office-ul în România la lansarea sa în cinematografe, a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (European Film Awards), cunoscute drept „Oscarurile Europei”. În acest an, filmul concurează la categoria European Discovery 2024 - Prix FIPRESCI, un premiu dedicat noilor voci care au revoluţionat scena cinematografică europeană, potrivit anunţului oficial al Academiei Europene de Film, citat de News ...

Până să doborâm noi dronele, vin rachetele!

Marți, 05 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Viteza" cu care se mişcă autorităţile române este deja proverbială, inclusiv când este vorba despre urgenţe de interes naţional. Ocupaţi permanent cu creşterea nivelului de trai (al lor, nu al poporului!), politicienii noştri tergiversează până la limita absurdului orice iniţiativă, indiferent de consecinţe, chiar dacă acestea se pot dovedi uneori catastrofale. Reforma pensiilor speciale, spre exemplu, mereu promisă şi niciodată realizată, a devenit deja telenovelă în ...
Potrivit studiului „Percepția românilor față de educația financiară”, realizat de agenția de cercetare de piață iSense Solutions pentru BankingNews, 94% dintre românii din mediul urban au auzit de termenul “educație financiară”, opt din 10 oameni consideră educația financiară utilă, fie că au primit sau nu, iar gestionarea bugetului familiei pare a fi cel mai de interes subiect pentru români, urmat de economii, taxe și inflație, informează Economedia. Cei mai mulți ...

Românii finanțează proiectul Neptun Deep

Duminică, 03 Noiembrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii finanțează o parte din construcția proiectului Neptun Deep din Marea Neagră: fondurile de pensii private Pilon II au investit 413 milioane de lei în obligațiuni Romgaz, notează Ziarul Financiar. Șase din cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, prin care sunt investite economiile pentru bătrânețe a aproximativ opt milioane de români, au investit în obligațiunile Romgaz în prima emisiune de astfel de instrumente din sectorul de gaze naturale din Români ...
La București a fost inaugurat Centrul European de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC), prima agenție europeană cu sediul în România, informează Mediafax."România este de astăzi capitala securității cibernetice a Europei. Am inaugurat Centrul European de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică. Este pentru prima dată când România găzduiește o ag ...
Ediția cu numărul 110 a Colocviilor Constructorilor de Nave gălățeni (CCN) marchează, la sfârșitul acestei săptămâni, 25 de ani de parteneriat Damen la Galați. Evenimentul are loc vineri, 1 noiembrie, de la ora 11,00, în sala D01 a Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Invitatul special al CCN 110 este directorul general al Șantierului Naval Damen Galați, ing. Doru-Ginel Gaibăr, care va prezenta pașii cei mai importan ...
Pagina 8 din 42