Nu de puține ori am avut ocazia să vorbesc cu diferite persoane, de diferite vârste, care lucrează o perioadă în afara țării și care, odată întoarse acasă, chiar și pentru scurt timp, nu s-au abținut să critice condițiile de trai de aici. Și nu mă refer la persoane care au fost plecate peste hotare cu vreo bursă de studii sau pentru vreun job de rang înalt, care au parte de tratament preferențial în țara respectivă, ci la românii plecați în străinătate pentru o muncă pe care ar fi făcut-o și aici, pe alți bani, ce-i drept.
Cu siguranță, fiecare are dreptul să aleagă și să decidă singur, după propriile nevoi, unde și ce lucrează. Dar să vii acasă după câteva luni, chiar și în concediu, și să ți se pară că totul „pute” în România, e deja snobism. "Ce fel de sistem de sănătate aveți voi?", "Vai de mine, bine că m-am îmbolnăvit acolo, că aici nu avea cine să mă trateze!" sau "Cum puteți trăi aici, cu prețurile astea?", sunt doar câteva dintre criticile pe care ni le aduc frații noștri de peste hotare.
Până și la Plaja "Dunărea", în urmă cu o lună, o doamnă venită „acasă” în vacanță nu mai contenea să se mire cât de mulți bani a cheltuit pentru distracția de câteva ore a fiului ei, pe care îl adusese să se scalde în locul cu pricina. Așa o fi, nimic de zis... prețuri mari, sistem de sănătate destul de anevois, hibe și iar hibe... dar când remarcile vin din parte compatrioților tăi plecați la muncă în străinătate, cetățeni români de afltfel, nu îți pică chiar bine.
Paradoxal, aceștia se comportă civilizat și frumos în țarile în care muncesc, iar când vin acasă zici că educația și bunul simț sunt valori pe care nu le-au cunoscut niciodată. Sunt exact acele persoane care, atunci când este vorbe despre un eveniment major, cum ar fi alegerea președintelui, devin cele mai vocale și își expun părerile, fără jenă și fără perdea, chiar cu riscul de a-și pune în cap rudele, colegii şi prietenii rămași acasă. Atunci, patrotismul și dragostea de țara natală devin mai puternice decât însăși rațiunea de a fi. Nu înțeleg cum o persoană, român fiind, dar care a ales drumul străinătății de ani buni, lucrează acolo, și-a întemeiat familia acolo și evident plătește acolo taxe și impozite, care a uitat să vorbească românește, își aduce aminte de originile natale doar atunci când România trece prin momente importante, momente în care vor să-și impună cu orice preț punctul de vedere, chiar dacă realitatea trăită de noi aici e cu totul alta.
Sper doar că niște minți luminate se vor aduna laolată în fruntea țării și vor face ca lucrurile bune din țara asta să iasă în sfârșit la lumină, fără a mai lăsa impresia că noi, ăștia care am rămas acasă, suntem niște nefericiți ai sorții, condamnați purerea la sărăcie și subdezvoltare.
