ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

„Regele asfaltului” a pus ochii pe combinatul siderurgic gălăţean

Scris de Marți, 30 Septembrie 2025
Dorinel Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului”, omul de afaceri care deține cel mai puternic grup românesc de construcții, este interesat să cumpere combinatul siderurgic Liberty Galați, a confirmat Remus Borza, președintele EuroInsol (firmă care face parte, alături de CITR, din consorțiul concordatar al combinatului Liberty Galați). La sfârșitul lunii august, într-un…

Nou maxim istoric pentru gramul de aur

Scris de Luni, 29 Septembrie 2025
Perspectiva pierderii independenței Rezervei Federale americane, consecință a presiunilor politice ale președintelui Trump, adâncirea deficitelor bugetare ale multor state, în frunte cu Statele Unite, deprecierea dolarului, temerile privind evoluția economiei mondiale, dar și majorarea cererii comerciale sau a băncilor centrale sunt printre cei mai importanți factori care ridică cotațiile metalului…

Prima întâlnire a comitetului pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați

Scris de Luni, 29 Septembrie 2025
Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați și Liberty Tubular Products Galați a avut, la Palatul Victoria, prima întâlnire de lucru, sub coordonarea vicepremierului Marian Neacșu. Potrivit unui comunicat al Guvernului, membrii Comitetului au analizat situația economico-financiară și juridică a celor două societăți, din perspectiva obligațiilor financiare și…

Dobânzile au scăzut, iar aurul a atins un nou maxim

Scris de Duminică, 28 Septembrie 2025
Leul a avut la nivel săptămânal o evoluție descendentă față de principalele valute, însă s-a manifestat o tendință de contracție a indicilor ROBOR, care se apropie astfel de pragul de 6,50%, echivalentul dobânzii de politică monetară a BNR. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate…

Un nou director şi investiţii majore la CERONAV Galați

Scris de Sâmbătă, 27 Septembrie 2025
La subunitatea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale Galați (CERONAV) a fost numit un nou director, cu misiunea clară de a corecta rapid deficiențele semnalate în procesul de înscriere și în activitatea didactică. Primele măsuri au fost deja aplicate: procedurile de admitere au fost simplificate, au…

Oferta comercială a companiilor a apreciat leul

Scris de Joi, 25 Septembrie 2025
Moneda națională a avut o evoluție apreciativă față de cea unică, după șase ședințe consecutive de pierderi. Cursul euro a scăzut de la 5,0784 la 5,0754 lei, într-o ședință în care a crescut oferta comercială din partea companiilor care își achită taxele și impozitele lunare la bugetul de stat. Tranzacțiile…

Premierul, despre combinatul siderurgic de la Galaţi: "Este important să avem un sector care funcționează în această zonă"

Scris de Joi, 25 Septembrie 2025
Corpul de control al Guvernului verifică modul în care banca de stat Exim Banca Românească a acordat un credit de 750 milioane de lei combinatului siderurgic Liberty Galați, a declarat premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Guvern. Totalul datoriilor Combinatului se ridică la aproape 4,7 miliarde de lei,…

Forumul Național „De Vocație Antreprenoare” revine la Galați

Scris de Joi, 25 Septembrie 2025
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Asociația Națională a Antreprenorilor (CONAF) aduc la Galați una dintre cele mai importante întâlniri dedicate antreprenorilor: Forumul Național „De Vocaţie Antreprenoare” - ediția a VI-a. Evenimentul se anunță a fi o ocazie rară pentru oricine vrea să învețe direct de la lideri de business,…

Marian Filimon, președintele Patronatului IMM-urilor, a încetat din viață

Scris de Joi, 25 Septembrie 2025
Pe 18 septembrie, a fost pentru prima dată în ultimii 25 de ani când Topul IMM-urilor gălățene s-a desfășurat fără Marian Filimon, președintele Patronatului IMM-urilor Galați, omul de al cărui nume acest eveniment a fost legat de la începuturile sale. Absența sa a fost remarcată de absolut toată lumea. Era…

IMM-urile, tot mai afectate de concurența neloială

Scris de Joi, 25 Septembrie 2025
În ultimii trei ani, concurența neloială a urcat în top 3 al celor mai mari probleme cu care se confruntă întreprinzătorii români, a declarat pentru „Viața liberă” Florin Jianu, președintele de onoare al IMM România, prezent la Galați săptămâna trecută. „În momentul în care mediul de afaceri pune în top…

Euro se apropie de 5,08 lei, după revenirea aversiunii față de risc

Scris de Miercuri, 24 Septembrie 2025
Decizia Curții Constituţionale a României de a amâna pentru data de 8 octombrie decizia privind legea care vizează pensiile de serviciu nu a afectat performanța monedei naționale. Aprecierea modestă a cursului monedei unice se datorează, în special, revenirii aversiunii față de risc, ceea ce a afectat valutelor de la marginea…

Uncia de aur se apropie de 3.800 dolari

Scris de Marți, 23 Septembrie 2025
Cotațiile unciei de aur cresc mai repede decât se anticipa. Marți, metalul galben a depășit pragul de 3.790 dolari/uncie, creșterea din ultimele 30 de zile fiind de circa 11%. În piața locală, prețul gramului de aur a urcat de la maximul istoric de 516,2887 lei, atins luni, la 522,9390 lei.…

Declararea clădirilor cu valoare mare la Fisc, până pe 30 septembrie

Scris de Marți, 23 Septembrie 2025
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați readuce în atenția contribuabililor informații referitoare la termenele-limită de depunere a Formularului 216 - „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”. Formularul 216 se completează și se depune la organul fiscal central competent de către două categorii…

Leul are cea mai slabă performanță din regiune

Scris de Luni, 22 Septembrie 2025
Comparativ cu începutul acestui an, leul are cea mai slabă performanță dintre valutele de la marginea zonei euro, cu o depreciere de circa 2%. La această evoluție au contribuit mai mulți factori: politici (criza a început odată cu anularea turului al doilea al prezidențialelor din 2024 și s-a accentuat după…

Șomajul tehnic din combinatul siderurgic gălăţean, prelungit și în octombrie

Scris de Luni, 22 Septembrie 2025
În cadrul unei întâlniri cu Sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG, desfășurată luni, 22 septembrie, administrația Combinatului Liberty Galați a anunțat prelungirea măsurii de șomaj tehnic și pe durata lunii octombrie, precum și repornirea numai a activității aferente procesului de laminare benzi la rece. Tichetele de masă restante vor fi achitate după…

OMV Petrom, cea mai mare companie de pe bursă

Scris de Luni, 22 Septembrie 2025
OMV Petrom (SNP) a depășit Hidroelectrica și a redevenit, pe 19 septembrie, cea mai valoroasă companie de la Bursa de Valori București, cu o capitalizare de 54,7 miliarde de lei, recuperând diferența de 16 miliarde de lei față de momentul listării Hidroelectrica, în 2023, scrie Mediafax. Hidroelectrica deținea această poziție…

Cursul euro ar putea urca la începutul lui 2026 la 5,10 lei

Scris de Duminică, 21 Septembrie 2025
La sfârșitul săptămânii a fost publicat sondajul CFA România realizat în luna august. Demn de remarcat este faptul că majoritatea respondenților nu anticipează pentru următoarele 12 luni o retrogradare a ratingului României, iar 10% dintre analiști estimează o evoluție stabilă pentru cursul euro. Pentru orizontul de șase luni, analiștii CFA…

„Eu aș militariza ANAF”, susține președintele de onoare al IMM România

Scris de Duminică, 21 Septembrie 2025
Prezent la Galați cu ocazia premierii celor mai profitabile firme din județul nostru, președintele de onoare al IMM România, Florin Jianu, s-a declarat nemulțumit că reforma anunțată de guvernul Bolojan a început tot cu cei care plătesc nota de plată de fiecare dată: întreprinderile mici și mijlocii. Conform lui Jianu,…

Înregistrarea în REGES Online, amânată până la sfârșitul anului

Scris de Vineri, 19 Septembrie 2025
Șase luni nu au fost de ajuns pentru angajatori, motiv pentru care Guvernul a hotărât, joi, la propunerea Ministerului Muncii, amânarea termenului de trecere de la sistemul Revisal la REGES Online până la data de 31 decembrie 2025. Inițial, angajatorii primiseră un termen de șase luni, până la 30 septembrie,…

Guvernul face comitet interministerial pentru a proteja interesele statului la Liberty Galaţi

Scris de Vineri, 19 Septembrie 2025
Pentru Guvernul României, toate opțiunile în criza Liberty sunt pe masă: și vânzarea, și închiderea. Premierul Ilie Bolojan a decis înființarea unui comitet interministerial „pentru protejarea intereselor statului” la Combinatul Liberty Galați SA și la Liberty Tubular Products Galați SA, ambele aflate în concordat preventiv. Decizia a fost publicată în…

Depreciere modestă a leului, contrară altor monede din regiune

Scris de Joi, 18 Septembrie 2025
Menținerea unei cereri comerciale mai ridicate de valută a avut ca efect deprecierea leului față de euro, în contrast cu evoluția pozitivă a altor monede din regiune, care au profitat de nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc. Cursul monedei unice a urcat de la 5,0670 la 5,0695 lei, valoare…

Cele mai profitabile firme din Galați. Companie cu peste 400 milioane de lei câştig

Scris de Joi, 18 Septembrie 2025
Patronatul IMM-urilor Galați și Consiliul Județean Galați au organizat, joi, festivitatea de premiere a celor mai performante firme din Galați, topul fiind realizat pe baza rezultatelor financiare înregistrate în anul 2024. S-au luat în calcul cifra de afaceri și profitul brut, firmele fiind clasificate pe baza grupelor de mărime: microîntreprinderi,…

Gălățenii, printre campionii colectării uleiului uzat

Scris de Joi, 18 Septembrie 2025
Auchan România a anunțat colectarea a peste 1,6 milioane de litri de ulei uzat de la clienţi din întreaga ţară, începând din 2019, într-una dintre cele mai de impact acţiuni de responsabilitate ecologică din retailul românesc. Până în prezent, peste 1,3 milioane de români au participat activ în campanie. Cantitatea…

Rata din august a inflației, triplă față de media UE

Scris de Joi, 18 Septembrie 2025
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august, la 2,4%, iar România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat). Luna trecută, țările membre…
Pagina 4 din 324