ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Reglementarea Pilonului II de pensii, „uitată” timp de 16 ani

Scris de Miercuri, 13 August 2025
Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA se adresează, printr-o scrisoare deschisă, celor „în mâinile cărora se află viitorul pensiilor românilor” și cere Parlamentului și Guvernului „ca vocea celor care contribuie lună de lună la Pilonul II să fie auzită și respectată”. „Realitatea este că, între 2006 și 2009, guvernanții și parlamentarii…

Cresc riscurile intrării României în stagflație

Scris de Marți, 12 August 2025
Vineri, agenția Fitch va publica rezultatul evaluării periodice a ratingului suveran al României. Rămâne de văzut cum va cataloga agenția evoluția actuală a economiei, după ce guvernatorul BNR a afirmat la prezentarea Raportului asupra inflației că „cred că este esenţial, dacă vrem să evităm recesiunea, o accelerare, o creştere a…

Ministrul Agriculturii promite investiții record pentru fermierii gălățeni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Scris de Marți, 12 August 2025
Marți, 12 august, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a ajuns la Galați, unde, în prima parte a zilei, a avut o întâlnire la care au participat peste 120 de fermieri din județ, alături de reprezentanți ai autorităților locale – președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, și prefectul județului, Andreea Anamaria Naggar. Întâlnirea…

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Scris de Luni, 11 August 2025
Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează menținerii apetitului pentru risc la nivel internațional și creșterea intrărilor la nivelul caselor de schimb valutar, tendință care apare din punct de vedere istoric în luna august, când românii care muncesc în străinătate revin în țară…

Liberty Tubular Products angajează directori

Scris de Duminică, 10 August 2025
Numărul locurilor de muncă declarate oficial vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați era, vineri, 8 august, de 133. Puțin peste o sută, așadar, dar ce mai este suta în ziua de azi? În contextul în care combinatul Liberty Galați se confruntă cu probleme uriașe în…

Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, noi pași pentru construirea parcului de retail din Port

Scris de Vineri, 08 August 2025
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, proprietarul centrului comercial Shopping City, își continuă demersurile pentru construirea la Galați a unui parc de retail în Valea Orașului. Proiectul include un complex rezidențial de 21.500 de metri pătrați și spații comerciale pe o suprafață de 41.000 mp, parcări și spații verzi, și are ca termen…

Analiza financiară. O nouă zi de apreciere pentru leu 

Scris de Joi, 07 August 2025
Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, leul și celelalte monede de la marginea au profitat de apetitul pentru risc. Cursul euro a scăzut de la 4,0747 la 4,0736 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 5,073 – 5,078 lei. Vineri se va…

Urgențele hidrotehnice de astăzi ar putea fi rezolvate în 200 de ani

Scris de Joi, 07 August 2025
Ministerul Mediului și Apele Române au închis oficial, marți, 5 august, proiectul „Reducerea riscului la inundații a municipiului Tecuci”. Așa cum „Viața liberă” a scris, proiectul a fost cofinanțat din bani europeni, mai exact prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, și a avut o valoare totală a lucrărilor de…

Analiza financiară a zilei. Apreciere în linie a leului 

Scris de Miercuri, 06 August 2025
Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, după ce plasamentele în moneda americană s-au redus. Miercurea trecută cursul euro a fost stabilit la 5,0770 lei, maxim al ultimelor trei săptămâni. Luni, media a coborât până la 5,0742 lei, pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să urce la…

150 de controale ale Gărzii de Mediu, în iulie

Scris de Miercuri, 06 August 2025
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați au desfășurat, pe parcursul lunii iulie, un total de 150 de controale, din care numai 44 planificate, la operatori economici din județ. Verificările au vizat respectarea legislației de mediu în domenii precum gestionarea deșeurilor, protecția solului, calitatea aerului și colaborarea cu…

Fabrica de ulei din Zona Liberă va fi gata în cel mult un an

Scris de Miercuri, 06 August 2025
Viitoarea fabrică de ulei ce va fi construită în Zona Liberă Galați, de către compania ucraineano-elvețiano-cipriotă SunPro Oils, a primit autorizația de construire din partea Primăriei Galați. Lucrările propriu-zise, care vor fi realizate de o firmă cu sediul în comuna Vânători, ar urma să înceapă până la sfârșitul lunii august…

Analiza financiară. Dolarul a influențat evoluția leului 

Scris de Marți, 05 August 2025
Ușoara revenire a cererii de monedă americană, după căderea suferită de aceasta vineri după amiază și luni, a redus plasamentele în monedele de la marginea zonei euro, ceea ce a provocat deprecierea lor.Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul 5,071 – 5,076 lei, față de 5,072 – 5,075 lei,…

Leul a început săptămâna pe apreciere

Scris de Luni, 04 August 2025
Leul a profitat, la fel ca și alte monede de la marginea zonei euro, de revenirea apetitului pentru risc, la care a contribuit reducerea plasamentelor în dolar, afectat de rezultatele negative venite din piața americană a muncii. Cursul euro a scăzut de la 5,0770 lei, maximul săptămânii trecute, la 5,0742…

Planul de restructurare al Liberty, aprobat de creditori și omologat de Tribunalul Galați. Măsuri concrete din planul de redresare

Scris de Luni, 04 August 2025
Administrația combinatului siderurgic Liberty Galați a confirmat, printr-un comunicat de presă remis luni, ceea ce „Viața liberă” a scris, în exclusivitate, încă de vineri seara: planul de restructurare combinatului a fost aprobat de creditori și omologat de Tribunalul Galați. Președintele Euro Insol, Remus Borza, consideră că strategia prin care Hidroelectrica…

Analiza financiară a săptămânii. Un august fierbinte pentru leu 

Scris de Luni, 04 August 2025
Intrarea în zona austerității, începând cu 1 august, va pune presiune pe cursul euro/leu, probabil începând cu septembrie, după ce va fi depășită această lună a concediilor, în care crește volumul intrărilor la casele de schimb, iar cererea importatorilor se reduce. De altfel, august este, din punct de vedere istoric,…

Planul pentru reorganizarea Liberty Galați a fost APROBAT, deși ANAF a votat împotrivă!

Scris de Vineri, 01 August 2025
O veste aproape incredibilă vine în prima zi a lunii august: planul de reorganizare a combinatului siderurgic Liberty Galați a fost aprobat de Tribunalul Galați! „Soluția pe scurt: Admite cererea. În temeiul art. 28 din Legea nr. 85/20214 omologhează planul de restructurare privind pe debitoare, astfel cum a fost modificat.…

Service auto, închis și amendat de comisarii de mediu

Scris de Vineri, 01 August 2025
Un service de reparații și vopsitorie auto a fost sancționat de comisarii Gărzii de Mediu Galați, după ce aceștia, în urma unui control inopinat, au constatat lipsa documentelor de mediu legale. Conform instituției, în urma acțiunii de control au reieșit lipsa actului de reglementare emis de autoritatea competentă pentru activitatea…

Dolarul a crescut în luna iulie cu 14 bani

Scris de Joi, 31 Iulie 2025
Euro a pierdut în trei zile aproape 4 cenți americani, ceea ce a ridicat cursul dolarului la sfârșitul lui iulie de la 4,3974 la 4,4386 lei, față de 4,2958 lei, la începutul lunii. Deprecierea monedei unice s-a datorat unor factori economici fundamentali. În primul rând, decizia de miercuri a Rezervei…

Noile cote de TVA de la 1 august

Scris de Joi, 31 Iulie 2025
Primul pachet fiscal (Legea 141/2025) adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului prevede creșterea, de la 1 august, a cotei standard de TVA de la 19% la 21% și doar o sigură cotă redusă, de 11%, față de două cote în prezent, de 5% şi 9%. Potrivit unui material publicat de PwC…

224 de locuri vacante prin AJOFM

Scris de Joi, 31 Iulie 2025
Lista locurilor de muncă vacante declarate la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați cuprindea, miercuri, 224 de posturi, pentru 46 de ocupații. În majoritate covârșitoare, acestea erau oferite în construcții, semn că în Galați acest domeniu încă mai mișcă. Peste 80 de posturi erau pentru muncitori necalificați,…

Euro testează revenirea la 5,08 lei

Scris de Miercuri, 30 Iulie 2025
De la începutul acestei săptămâni se manifestă o tendință de depreciere a leului, în condițiile creșterii cererii comerciale din partea importatorilor, dar și a cumpărărilor făcute de BNR, pentru a-şi reface rezerva valutară. În luna mai, după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și până la câștigarea fotoliului de la…

IMM România: „Fiscalitatea mărită nu rezolvă problema deficitului bugetar”

Scris de Miercuri, 30 Iulie 2025
Potrivit celor mai recente informații oferite de Ministerul Finanțelor referitoare la execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025, aceasta s-a încheiat cu un deficit de 69,80 miliarde de lei, respectiv 3,68% din PIB, față de deficitul de 63,67 miliarde de lei, respectiv 3,62% din PIB, aferent…

Hidroelectrica a produs cu 27% mai puțină energie

Scris de Miercuri, 30 Iulie 2025
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie controlat de statul român, a anunţat că producţia de energie electrică netă a scăzut în primul semestru cu 27%, la 6.068 GWh, în timp ce energia cumpărată a crescut cu 62%, la 674 GWh. Producţia hidro, care are o pondere de 98% din…

Euro a câștigat o jumătate de ban

Scris de Marți, 29 Iulie 2025
În ultimele două zile, pe marile piețe financiare s-a manifestat o tendință de creștere a aversiunii față de risc, care a majorat cererea de dolari și a afectat evoluția monedelor de la marginea zonei euro. Tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 5,072 - 5,077 lei, astfel că media…
Pagina 7 din 324