Viaţa liberă

Viaţa liberă

Germania a surclasat Scoţia, în meciul de deschidere de la EURO 2024

Sâmbătă, 15 Iunie 2024 00:31 | Publicat în SPORT
Echipa Germaniei a învins formaţia Scoţiei cu scorul de 5-1 (3-0), vineri seara, pe Football Arena din Munchen, în Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania până pe 14 iulie. Nemţii au început competiţia cum nu se poate mai bine, rezolvând meciul de debut încă din prima repriză. Florian Wirtz ('10), Jamal Musiala ('19), Kai Havertz ('45+1 - penalty), Niclas Fullkrug ('68) şi Emre Can ('90+3) au marcat pentru gazde, în timp ce autogolul lui Ant ...

Foarte tinerii scriitori, la ora primelor distincții

Sâmbătă, 15 Iunie 2024 00:45 | Publicat în Regional
La Librăria "Alexandria" din strada Domnească nr. 52, a avut loc, duminică, 9 iunie, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de proză scurtă "LiterAventura", ediția a II-a, organizat de Asociația "Sens" și de revista de cultură "Argo".Adresat elevilor de liceu, concursul a fost lansat la începutul anului, iar creațiile cele mai reușite au fost răsplătite cu premii în bani, diplome și cărți. Juriul (Elena Grigoriu, Centa Solomon, Adi G. Secară, Victor Vasiloan ...

Incendii de vegetație în județul Galați

Vineri, 14 Iunie 2024 15:42 | Publicat în Regional
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ivești au fost solicitați sa intervină la două incendii de vegetație, în satul Siliștea din comuna Umbrărești şi în satul Podoleni din comuna Barcea. Incendiile, provocate de aprinderea focului în spaţii deschise, au mistuit în total 4.000 de metri pătraţi de vegetație uscată, mărăciniş şi lăstăriş.Inspectoratul pentru Situații de Urgență le reamintește gălăţenilor să respecte cu strictețe instrucţiunile pentru preve ...

Rezultatele alegerilor pentru funcția de primar al Tecuciului

Vineri, 14 Iunie 2024 18:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Rezultatele finale ale alegerilor din 9 iunie pentru funcţia de primar al municipiului Tecuci: Lucian-Grigore Costin (PNL) - 46,59% (6.760 de voturi), Claudiu-Sorin Gavril (PSD) - 43,00% (6.239 de voturi), Rodica Constantinescu (AUR) - 3,40% (494 de voturi), Simona Marin (S.O.S. România) - 1,93% (281 de voturi), Claudiu-Marius Costache (Pro România) - 1,54% (224 de voturi), Claudia Cristofan (USR) - 1,50% (219 voturi), Gabriel Onică (Forţa Dreptei) - 1,19% (173 de voturi), Dănuţ Pinti ...

Salonul de vară al artiştilor plastici

Duminică, 16 Iunie 2024 04:53 | Publicat în CULTURA
Luni, 17 iunie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei "Salonul de vară al artiştilor plastici din Galaţi", organizat de Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Galati, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", din strada Domnească nr. 22. Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 17 iunie - 8 iulie 2024. ...

Documentar filmat la Galaţi, pe TVR 2

Vineri, 14 Iunie 2024 14:36 | Publicat în SOCIETATE
Timp de o săptămână, în perioada 3-7 iunie, o echipă de filmare de la Televiziunea Română a realizat o serie de filmări și interviuri cu cadre didactice, cercetători și studenți de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, în vederea realizării unui documentar cu privire la excelenţa în Educație. Filmul va fi difuzat sâmbătă, 15 iunie, de la ora 13.00, pe TVR 2, în cadrul emisiunii "Azi pentru mâine". ...

Se redeschide Biblioteca Estivală, în Grădina Publică

Vineri, 14 Iunie 2024 18:08 | Publicat în Regional
Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" și Consiliul Județean Galați, cu sprijinul Primăriei municipiului Galați, organizează, în Grădina Publică, în perioada 17 iunie - 6 septembrie 2024, de luni până vineri, zilnic, de la ora 9.00 la ora 13.00 și de la ora 17.00 la ora 20.00, un program estival de vacanță dedicat tuturor categoriilor de public, dar în mod special copiilor și adolescenților, care vor beneficia de jocuri interesante, activități de explorare, recitaluri și lans ...

Conferinţă pentru copiii cu paralizie cerebrală infantilă

Vineri, 14 Iunie 2024 15:27 | Publicat în EVENIMENT
Asociaţia "Mă bucur de viaţă", care asigură terapii pentru copii cu paralizie cerebrală infantilă, organizează sâmbătă, 15 iunie, de la ora 11.00, la Cinema City din cadrul Shopping City Galaţi, conferinţa motivaţională "Mulţumesc, Mamă!". Vor fi prezenţi invitați remarcabili, influenceri, experți și specialiști, care vor împărtăși povești de viață, lecții învățate și perspective inspiraționale. În cadrul evenimentului, vor fi premiate zece organizatii nonpro ...

S-a întâmplat pe 16 iunie

Duminică, 16 Iunie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1313 - Se naşte GIOVANNI BOCCACCIO (m. 1375), scriitor italian.1801 - Se naşte JULIUS PLUCKER (m. 1868), matematician, fizician german. A adus contribuţii fundamentale în domeniul geometriei analitice.1835 - Începe să funcţioneze, la Iaşi, Academia Mihăileană - prima instituţie de învăţământ superior din Moldova, unde s-au predat cursuri de istorie, drept, chimie, matematică, arhitectură. Şi-a încheiat activitatea pe 9 februarie 1847.1878 - Încetează din viaţă CRAWFORD LO ...

S-a întâmplat pe 15 iunie

Sâmbătă, 15 Iunie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1167 - A fost întemeiat oraşul Copenhaga (Danemarca).1752 - Inginerul american Benjamin Franklin a brevetat paratrăsnetul.1843 - Se naşte EDVARD HAGERUP GRIEG (m. 1907), compozitor, pianist, dirijor norvegian.1844 - Inventatorul american Charles Goodyear (1800-1860) primeşte patentul pentru descoperirea vulcanizării cauciucului.1889 - Încetează din viaţă MIHAI EMINESCU (n. 1850), poet, prozator, ziarist, membru, post-mortem, al Academiei Române.1920 - Se naşte ALBERTO SORDI (m. 2003) ...
Pagina 196 din 522