Coborâţi de pe piedestal, printre muritorii de rând

Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

De Înviere, mi-ar fi plăcut să îi zăresc pe ai noştri aleşi în mulţime, alături de cei peste o mie de credincioşi care au asistat la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală. Ar fi fost, poate, cel mai potrivit moment pentru ca ai noştri conducători să se apropie de oameni, de cetăţenii acestui oraş, să renunţe la trufie, la orgolii, să coboare de pe piedestal şi să le arate oamenilor că nu sunt cu nimic mai presus decât ei. Mai ales în faţa lui Dumnezeu, într-o zi de sărbătoare cu o puternică încărcătură emoţională şi spirituală.

Aleşii noştri au preferat, în schimb, să rămână "la înălţime", pe scena ridicată în faţa Catedralei special pentru locuitorii de la malul Dunării, ca ei să poată urmări slujba Învierii. Au afişat aceeaşi atitudine distantă faţă de propriii alegători, cum au făcut-o şi cu alte ocazii, şi au trasat bariere. Ce i-ar fi costat, oare, să coboare în mulţime, aşa cum fac în campaniile electorale, când le strâng cetăţenilor mâinile şi le cer să le acorde votul de încredere, pentru cel puţin un mandat?

Am urmărit cu atenţie fotografiile surprinse de colegii mei şi de către fotografii profesionişti, care de altfel au şi circulat pe Facebook. M-a încercat acelaşi sentiment de amărăciune pe care l-am avut în urmă cu doar câteva luni, de Ziua Marinei, când aleşii Galaţiului au stat cocoţaţi pe scările Palatului Navigaţiei, la distanţă considerabilă de mulţime, departe de cele câteva zeci (poate sute) de curioşi şi privitori, pe care i-au mai şi ţinuţi blocaţi în spatele unui gard de protecţie metalic. Înţeleg că sunt o serie de măsuri de siguranţă care se impun în astfel de momente, că există un soi de protecţie pentru oficiali, însă cred că pot fi luate şi altfel, nu într-un mod atât de ostentativ, de parcă le repugnă apropierea de cetăţenii acestui oraş.

Mă întreb în astfel de momente dacă ai noştri conducători se simt măcar o clipă jenaţi sau, de ce nu, dacă le este cumva ruşine? Coborâţi de pe piedestal, domnilor aleşi, dacă vreţi să fiţi respectaţi şi apreciaţi de mulţime! Muritorii de rând sunt cei care v-au oferit puterea.

Citit 1760 ori Ultima modificare Marți, 10 Aprilie 2018 18:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.