Faptul că Galaţiul nu are nici acum, după aproape 20 de ani de promisiuni deşarte, un drum expres, un aeroport, un pod peste Dunăre, o conexiune rapidă cu o autostradă, un parc industrial funcţional, bine pus la punct, nu doar devorator de bani publici, nu a determinat vreun politician să iasă în stradă. Problemele stringente ale oraşului, care ne-au făcut neinteresanţi pentru investitori şi ne-au condamnat la subdezvoltare, nu au atras revolta niciunui partid politic ori mâhnirea profundă a vreunui lider de partid.
Aţi văzut vreodată un politician cerând insistent la Bucureşti ca Galaţiul să fie pus pe harta marilor proiecte de infrastructură? Aţi văzut vreodată un lider gălăţean de partid bătând cu pumnul în masă la Bucureşti şi cerând vehement să fim luaţi şi noi în seamă? Cum ar fi fost ca politicienii noştri să fi organizat în Capitală cel puţin un miting de proporţii, cu zeci de mii de participanţi, pentru a cere, nici mai mult, nici mai puţin decât INFRASTRUCTURĂ? Cu siguranţă, oraşul nostru dintre ape ar fi fost, astăzi, comparabil cu Oradea sau Cluj. Din păcate, lipsa marilor proiecte de infrastructură nu a reprezentat un motiv întemeiat pentru un deranj atât de mare. Ai noştri politicieni îşi mobilizează armatele de partid doar când lor, personal, ori grupurilor de interese din jur le ajunge cuţitul la os - ba le dă Justiţia una peste bot, ba au interes să fie organizate alegeri anticipate, ba au interes să intimideze, crezând ei că o desfăşurare de forţe cu discursuri sforăitoare şi politicianiste vor impresiona cumva.
M-am întrebat, sâmbătă, urmărind mitingul lui Dragnea&Co, de ce niciodată politicienii Galaţiului nu au fost capabili să îşi dea mâna pentru un proiect major de infrastructură şi să "asedieze" Guvernul sau Parlamentul până când Bucureştiul, sub presiune, ar fi dat ok-ul pentru dezvoltare şi oraşului nostru? M-am dezmeticit repede, însă, realizând că politica se rezumă, de regulă, doar la putere, influenţă şi control.
