Vă mai amintiți clipul acela făcut la inițiativa trupei Taxi, cu "Dumnezeu iubeşte lemnul şi spaţiile mici"? Ce mai vaiet, ce mai iureş a fost doar fiindcă aveau o opinie artistică referitoare la o chestiune de interes naţional, grabnic mâncătoare de fonduri, cu care nu toată lumea era de acord: construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ei bine, zgomotul a trecut, catedrala cu pricina îşi vede în continuare de treaba ei.
Nu am priceput atunci de ce aşa de vehementă pornirea de a-i pune la zid pe nişte artişti talentaţi, oameni buni, cu suflet mare, care sprijină campanii umanitare, îşi cresc bine copiii etc, doar pentru că ei cred că Dumnezeu iubeşte mai mult modestia, discreţia, bunul-simţ şi buna măsură în toate.
Nu ştiu cum par toate astea de unde staţi dumneavoastră, dar eu, cu toată dragostea de oameni şi de Dumnezeu pe care o am, chiar cred că o catedrală a neamului pe modelul bisericilor din Maramureş ar fi fost excepţională. Iar în jur, în loc de toată nebunia aia de clădiri conexe şi administrative, aş fi făcut un imens parc, aş fi chemat copii din toate parohiile să vină şi să planteze arbori şi, uite-aşa, aş fi avut vlăstare ale credinţei, şi la propriu, şi la figurat, şi un spaţiu binecuvântat de unde să se înalţe la ceruri rugăciunile acestui neam. Dar ce ştiu eu, un simplu om? Biserica Ortodoxă Română are probabil alte priorităţi şi planuri.
Oricui mă întreabă cum, dacă şi în ce cred îi răspund simplu: cred în Dumnezeu, în mine şi în ai mei, aici intrând familia, prietenii, oamenii cu care mă asemăn, deci mă adun. În preoţi nu prea cred. Sau, ca să fiu corectă, nu în TOŢI preoţii. Cred în cei care salvează biserici, precum părintele Cimpoieşu, de la ”Sf. Dumitru” din Bădălan, sau în cei care salvează copii, cum se întâmplă în atât de multe parohii.
Dar cum aş putea crede într-unul precum părintele Hohotă de la Negrea, care omoară pe cineva călcându-l cu maşina în timp ce conducea beat, primeşte o pedeapsă cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, la care, atenţie, mai face şi apel?! Dacă măcar ar fi zis şi mai marii săi într-ale bisericii că-l trimit să se nevoiască la o mănăstire, slujind bătrânii sau bolnavii, ar fi fost ceva. Dar, aşa, când, potrivit hotărârii instanţei, va sluji comunitatea, printre altele, la şcoala din localitate, tare mi-e teamă că vor învăţa bieţii copii nişte lucruri nu tocmai curate!
Îl iubesc pe Dumnezeu, care, în imensa Lui putere, mi-a dat mintea şi sufletul pe care le am şi care mi-au adus alături OAMENI. Cu ceilalţi oameni, care pretind că-L slujesc, am eu o problemă.
