Galaţiul apare frecvent la ştiri. O crimă rurală desprinsă dintr-un amor gospodăresc şi violul unei doamne în vârstă, la pachet cu auto-sugrumarea agresorului care mai era şi minor. Le ştiţi, sunt foarte recente, deşi de preferat ar fi să le evitaţi/uitaţi.
Poate ţineţi minte însă celebrele situaţii în care diverşi masculi de Brateş or Covurlui apăreau la televizor cu capete de sârmă aninate de organul reproducerii.
De ce vă oripilaţi? Ţara s-a distrat copios pe seama „generozităţii” gălăţenilor (trăiască ştirile orei la care englezii îşi servesc ceaiul!), avem materie primă de calitatea întâi.
Care Porto Franco, de unde municipiu înfrăţit cu cinşpe localităţi de pe întreg mapamondul? Nu, frate, monstruozităţile fac rating! Ne place or ba, şi pentru aceste „evenimente” şi-a căpătat urbea un renume.
E drept, Galaţiul îşi etalează potenţa şi-n alte domenii şi mă consolează gândul că Reuters şi France Presse nu mediatizează asaltul absurd al acestor hormoni de la ţară. Presa de „afară” scrie, în schimb, despre adevăraţii ambasadori ai ţinutului Bursucani-Ţiglina-Pechea-Mazepa.
Lucian Bute şi CSU Metal pun accent pe transpiraţie şi mai puţin pe sânge dar – culmea, nu? – interesează. Peste hotare se caută ştirile cu asemenea gălăţeni pe cale de dispariţie.
Păcatul face că tocmai oraşul, poate chiar judeţul, se delimitează de sportivii de performanţă şi, în schimb, creează climatul necesar perpetuării infracţiunilor de duzină.
Aţi auzit cumva să scadă rata criminalităţii? Nici vorbă, dar sportul, principala armă în lupta cu imaginea cenuşie că de cultură nici nu mai îndrăznim să vorbim, se distanţează cu viteză constantă de noi. Ne părăseşte.
Pugilistul-minune a lăsat plaiurile natale pentru un club din Sighetul Marmaţiei când presta ca amator – asta nu e de uitat! – şi nu de dragul de a avea un CV suprageografic. Acolo era tratat pe măsura valorii sale.
Mega-echipa de volei feminin, care recent a „ucis” o nouă forţă a continentului, mai are un pas până la calificarea în fazele superioare ale Ligii Campionilor. O vedem însă la TV, aşa cum craiovenii sau dobrogenii se minunează, tot cu telecomanda în mână, ce apucături au delincvenţii de la mila 80 a Dunării.
Oraşul fără sală şi stadion îşi obligă comorile să joace la Buzău. Bine că măcar nu ne ia nimeni violurile şi suita de caraghioslâcuri... În loc de Sporto Franco, tragem tot mai tare către Porno Franco.
