Acum câteva zile, o amică îmi spune că a renunţat să mai urmărească ştirile de vreun an.
M-am uitat fix la ea, convinsă că în următoarele minute se va dezintegra, pentru că o persoană care nu este pusă la curent cu ultimele informaţii, cu ultimele hotărâri ale guvernului, cu ultimele alianţe politice semnate, cu ultimele propuneri votate sau nu în Parlament, ei bine, acea persoană probabil că nici nu există.
Aş! Amica mea trăieşte bine, mersi, ba chiar mai bine decât ceilalţi…
Vă spun asta, pentru că ieri, toţi cei care – fie prin natura profesiei, fie prin… propria natură – au stat lipiţi de televizoare sau radiouri, pentru a afla ce se întâmplă în ziua de alegeri, toţi aceştia au trăit o stare asemănătoare isteriei naţionale.
Fie că au ţinut cu un candidat, fie că au ţinut cu celălalt, oamenii au înjurat, s-au enervat, au strigat, au reclamat, iar dacă nu au făcut nimic din toate acestea, s-au simţit datori măcar să se uite bănuitori la vreun alegător, observator, jurnalist etc.
După ce am vizitat mai multe secţii de vot, atât la primul tur de scrutin, cât şi la al doilea, am ajuns la concluzia că fiecare aplică legea aşa cum crede el de cuviinţă, nu cum scrie la carte.
Am întâlnit preşedinţi de secţii de votare care încercau să facă singuri toată treaba, fie din exces de zel, fie din teama de a nu păţi ruşinea de a se dovedi apoi că s-a fraudat votul la secţia respectivă. Logic, acolo a mers cel mai prost votul.
Am întâlnit preşedinţi de secţii care nu doar că au privit presa cu suspiciune, dar chiar au refuzat să vorbească, sau să permită fotografierea în secţii.
Asta, în condiţiile în care „Viaţa liberă” împlineşte acuşi, acuşi 20 de ani – mulţumim de urări! – şi, deci, nu vorbim de un ziar care s-a înfiinţat ieri, ca reporterii săi să poată avea acces în secţiile de votare astăzi!
Am întâlnit poliţişti comunitari – la Tecuci – care numai că nu ne-au legat la primul tur de scrutin, pentru greşeala de a alege fix ziua de 22 noiembrie, pentru a face un reportaj în tabăra de sinistraţi.
Am întâlnit, tot în această perioadă, mulţi şefi de servicii descentralizate care au lăsat birourile şi au plecat pe teren, în campanie electorală.
Am întâlnit un prefect care a răspuns grosolan şi total neadecvat în momentul în care i s-a cerut, jurnalistic, o părere despre o situaţie legată de alegeri.
Am întâlnit o situaţie cel puţin ciudată, în sensul că legea nici măcar nu prevede aşa ceva – atât de aberantă pare a fi „speţa” – preşedinţi ai secţiilor de votare care nu au avut altă grijă, după începerea votului, decât să-i pună pe membrii secţiilor de votare să semneze în alb procesele verbale!
Şi am mai întâlnit un caz absolut abracadabrant: cum politicienii au transmis SMS-uri, pe telefoanele persoanele ale preşedinţilor secţiilor de votare, anunţând prezenţa unor alegători care ar fi votat şi în altă parte!
Trecând peste faptul că, până la proba contrarie, un preşedinte al secţiei de votare nu poate împiedica un om să voteze doar pentru că a auzit că acela a mai votat o dată, modalitatea de avertizare – prin SMS-uri nesemnate – a avut efectul invers scontat: în loc de precauţie, preşedinţii secţiilor de votare s-au îmbolnăvit de panică!
Din păcate, toate aceste fapte demonstrează un singur lucru: în România, legea se aplică după ureche. Iar corectarea acestui lucru ar trebui să fie primul punct pe ordinea de zi a noului preşedinte al României.
