Că de ani de zile şoferii trec prin patimile ruperii maşinilor prin gropile de pe străzile Galaţiului nu mai e o noutate, dar că în anul de graţie 2021, plătitorii de impozite îşi rup, la propriu, picioarele prin canalizări uitate, parcă nu poate fi chiar aşa de uşor de trecut cu vederea, şi nici de iertat.
Plătim taxe şi impozite ca să ne fie bine. Să avem drumuri decente, iluminat public, apa şi canalizare, transport public civilizat, să fim în siguranţă pe străzi, feriţi de pericole de orice fel. Plătim ca să avem nişte beneficii, pentru că aşa e normal de când e lumea, cetăţenii să contribuie la bunul mers al urbei. Nu plătim ca să ne fie frică să ieşim din case, să ne fie batjocorit buzunarul când ne rupem maşinile pe străzi unde nu a aterizat nici interesul, nici piciorul vreunui muncitor, nu plătim să circulăm cu autobuze care ne îmbolnăvesc şi care sunt o batjocură la adresa mediului, nici ca să ne spălăm cu apă din bidon, ori să tânjim, unii dintre noi, ca orăşeni, după confortul unei banale canalizări. Şi mai ales nu plătim ca să ne fie pusă viaţa în pericol din cauza neglijenţei unora, culmea, plătiţi din banii noştri ca să aibă grijă şi să muncească acolo unde interesul public o cere. Desigur, spirala responsabilităţilor şi a responsabililor e mare şi complicată, de la vlădică până la opincă, fiind greu de stabilit cine nu face ce trebuie. Dar, cu siguranţă, ar fi interesant de aflat, mai cu seamă când oamenii pătimesc, la propriu, consecinţele nepăsării. Aşa cum o gălăţeancă ghinionistă face în aceste zile, pe un pat de spital, ultimul loc unde ar fi vrut poate să ajungă în aceste vremuri de pandemie. Doamna, adult în toată firea, a avut neşansa să ajungă într-o canalizare uitată pe o alee, în dosul unor garaje, într-o zonă unde nu este iluminat public şi nici trafic foarte intens. Dar ceva trafic există, totuși, pentru că acolo sunt blocuri unde locuiesc gălăţeni plătitori de impozite, pentru că este o cale de acces pe unde pot trece, şi cu siguranţă o fac, şi bătrâni, şi copii. Femeia şi-a rupt piciorul în cel mai urât mod posibil şi, deocamdată, cei care ar fi trebuit să ştie şi să acopere gura de canal lăsată de izbelişte de multă vreme dorm probabil liniştiţi. În timp ce victima se va chinui pe un pat de spital, în ghips şi în cârje, se vor găsi în cele din urmă doi-trei care să acopere rapid, pe şestache, "buba". Scuzele nu ţin loc de rezultate, nici promisiunile incerte. Şi, în mod cert, nu acoperă hibele apărate de cea mai straşnică asigurare.
