Las-o, mă, că merge-așa!

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Cu protocoale dubioase, la mica înțelegere, pe șestache sau cum o vrea Dumnezeu, numai nouă să ne fie bine. Așa merg treburile, în 2021. Numai că, uneori, "dorelismele" de acest gen au consecințe fatale, din care cei ce aplică mecanismele mai sus descrise încearcă să scape agățându-se de virgule, de pretexte și mai ales exersând, la limita ridicolului, pase cu tradiționalul motan. Este jenant că în anul de grație 2021, un copil de 10 ani, mort ca efect al neglijenței celor mari, ajunge să fie un potențial vinovat de plecarea lui prematură din această lume.

Niște țânci de 10 ani s-au cocoțat pe un gard zdravăn de beton, bine întreținut și înțepenit în pământ, au tras de el și l-au smucit până plăcile grele de câteva sute de kilograme au cedat și au strivit un băiețel. L-au ucis. Acesta ar fi, în traducere cât se poate de clară, argumentul care a stat la baza tragediei din dimineața zilei de sâmbătă 24 aprilie 2021, petrecută pe Stadionul "Dunărea", oferit de unul dintre pionii împotriva căruia se îndreaptă acum ancheta morții lui David, unul dintre participanții la o competiție sportivă destinată copiilor. Jenantă și penibilă, încercarea de a pasa răspunderea stării jalnice a bazei sportive pe umerii unui sau unor copii, a căror singură vină a fost că au fost trimiși să joace pe un stadion unde accesul era oficial interzis, depășește limitele imaginației. Mai ales când vine din partea unui adult, care trebuie, în virtutea unei funcții, să își asume niște lucruri. La fel ca el, și alți implicați în poveste ar trebui să își asume amatorismul sub care fac niște activități ce ar trebui să stea sub semnul siguranței și certitudinii, mai cu seamă că la mijloc sunt copii. Copii care au nevoie de securitate, de supraveghere, de grijă. Este inadmisibil ca oameni mari, acoperiți de funcții, să invoce protocoale discutabile și înțelegeri care permiteau "intrarea pe stadion". Ce înseamnă intrarea? În niciun caz organizarea unei competiții, anunțată de altfel public, în condițiile în care baza sportivă suferă crunt la capitolul amenajare și, după cum s-a văzut, și la gradul de siguranță. De altfel, laitmotivul unor astfel de situații, chiar și în afara acestei tragedii, invocat de toți, este lipsa finanțării. Administratorii se plâng că n-au bani să investească, dar repede se scuză că totul era în regulă când un incident, de genul celui în care David și-a pierdut viața, se produce. Dragi administratori și organizatori, dacă oamenii plătiți să supravegheze și-ar fi făcut treaba și ar fi inspectat măcar siguranța gardurilor în care "se șuta și alte chestii și nu ar fi căzut nici dacă trăgea un om mare de ele" sau dacă "Cupa Iepurașului", destinată copiilor, nu ar fi ajuns pe stadionul care nu corespunde standardelor minime în baza unor protocoale discutabile, astăzi nu am fi avut ce povesti. Restul e cancan.

Citit 2498 ori Ultima modificare Joi, 29 Aprilie 2021 19:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.