Selecţie naturală cu măşti medicale şi ajutoare electorale

Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Starea de alertă, prelungită, sâmbătă, pentru încă 30 de zile, a adus câteva modificări importante în încercarea de a limita consecinţele valului 5 al pandemiei de coronavirus, cel determinat de varianta Omicron. Printre acestea se află obligaţia de a purta mască de protecţie în toate spaţiile închise sau deschise, ceea ce înseamnă, practic, că o vom putea da jos doar în propria locuinţă. Iar amenda pentru nerespectarea acestei decizii este de cel puţin 500 de lei. Limitările de participare la spectacole şi evenimente au devenit şi ele mai drastice, chiar de la o incidenţă de 1 la mie, în timp ce HoReCa a mai primit o păsuire de câteva zile, până la incidenţa de 3 la mie. S-au redus şi perioadele de carantină, semn că tulpina Omicron este ceva mai blândă, cel puţin la modul general.

Cea mai "populară" măsură este însă de departe cea a introducerii obligaţiei de a purta măşti de protecţie mai performante, "de tip medical sau FFP2", fiind eliminate astfel cele de pânză sau de plastic. De-aici încolo începe "distracţia", pentru că ar trebui ca membrii echipelor de control să fie "şcolarizaţi" serios pentru a putea face diferenţa între sutele/miile de tipuri de măşti aflate la vânzare în piaţă. Iar acest lucru este evident imposibil şi demonstrează, o dată în plus, cât de uşor este să trânteşti o lege ce nu se poate aplica.

Sigur, o parte dintre români se vor conforma, dar cred că aceşti 20-25% foloseau deja respectivele măşti. Cei 50-60% pentru care "virusul nu există" e greu de crezut că-şi vor schimba obiceiul de a umbla cu masca atârnată de urechi doar pentru a o avea la îndemână în caz de control. Despre adepţii "selecţiei naturale" nici nu mai are rost să comentăm, concepţiile care îi definesc fiind cele de prin epoca de piatră, când empatia nu exista... nici măcar în DEx.

Dincolo de asta, rămâne problema legilor elaborate pe genunchi, fără logică şi fără posibilitate de aplicare. Şi la acest capitol mai avem un exemplu recent, cel al "ajutoarelor" pentru acoperirea scumpirilor la gaze şi electricitate, care în cele din urmă au ajuns la mai puţin de un sfert dintre cei cărora le fuseseră promise cu mare tam-tam electoral. Iar de astfel de acte normative, date doar ca să fie date, nu vom scăpa prea curând, pentru că empatia guvernanţilor români faţă de popor n-a depăşit cu mult pragul de "selecţie naturală".

Citit 1953 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.