Mai sunt puţine zile până la Ziua Poetului şi deja se pregătesc, cum se cade, evenimente culturale pentru omagierea lui Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale. O dată pe an, şcolarii simt fiorul insuflat de dascălii sincer iubitori ai poetului naţional; aceasta dacă şi învăţătorii sau profesorii nu sunt blazaţi şi nu se vor mulţumi să fie doar maşini cu repetiţie ale unor vorbe tocite, arhicunoscute. Dar... părinţii, mai citesc? Însă, desigur, va fi, cam ca de obicei, şi destulă plictiseală, cu banalităţi, platitudini şi fraze bombastice, şi dări de seamă, şi nesfârşite discursuri (poate temperate de regulile antipandemie), ce mai, spaima copiilor! Însă un prilej să ne băgăm noi în seamă vorbind despre Eminescu! Oh, parcă a ştiut Poetul ce se va întâmpla (însă nu se referea la el, ci la alţi creatori ai vremii, omagiaţi tot de formă, cum se întâmplă astăzi cu Eminescu): oratorul de ocazie omagia... "Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el".
Mai era destulă vreme până la oportunitatea unui editorial dedicat lui Eminescu, dar vreau să atrag atenţia, iar şi iar, că respectul se arată concret, nu numai prin vorbe mari! De câte ori am fost invitat să mă bag în seamă, să iau şi eu cuvântul la Statuie, am rugat să nu mai fie împăiată, banalizată, Poezia, ci să se astupe naibii crăpătura care se tot cască de la baza spre vârful statuii, de ani şi ani! Mai ales că un specialist în restaurări consultat de mine atrăgea atenţia că este vorba despre un fleac: o răşină poate fi injectată în crăpături, pentru a împiedica apa să intre. Oameni serioşi, italienii au dres grupul statuar Pietà, de Michelangelo, căruia un nebun îi spărsese nasul: i-au pus Fecioarei nas din marmura... de la spate.
Unii leneşi culturali ("Numai să nu crape în mandatul meu!", îşi zic poate) au noroc şi că în anii aceştia nu a fost atât de frig încât apa să îngheţe în crăpături, distrugând complet statuia realizată de Stork! Sigur, va fi bătaie de cap cu autorizaţiile, dar o cere prima statuie a lui Eminescu ridicată în ţară - şi nu pe bani publici, ci din donaţii, economii, coliere ale doamnelor şi fonduri strânse anevoios, în timp, din spectacole şi cărţi!
Recent, "Viaţa liberă" tocmai amintea de gafa care a dus la înroşirea statuii lui Eminescu. Un gest sincer, de a pune o coroană (însă ieftină, din hârtie vopsită) lăsată în ploaie, a plâns cu lacrimi de sânge peste statuie! Mai demult, doi samariteni de la Salubritate... dăduseră cu var! De unde se vede că (nu numai) vorbele nu albesc statui din marmura şi-aşa înnegrită de eşapamentele victorioase ale iubitorilor de Eminescu!
