Galaţiul, buturuga mică din calea comunismului

Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Le vorbim copiilor noştri despre Galaţi ca despre "oraşul roşu", acela care nu oferă perspective. Ba, ni s-a lipit de frunte şi eticheta lui Barbu Nemţeanu, aceea de "oraş cumplit de negustori". Şi altele, pe care nu are rost să le înşirăm acum. 
Chiar dacă a cultiva sentimentul de patriotism şi mândrie locală sună în zilele noastre pompos şi desuet şi asimilăm acest lucru cu vremurile comuniste, din cauza supralicitării noţiunii de patriotism din acea perioadă, aş propune să le mai vorbim copiilor şi despre Galaţiul eroic, cel care a primit, pentru curajul şi vitejia locuitorilor săi, nu una, ci două distincţii "Crucea de Război", una din partea Italiei şi alta din partea Franţei. Pentru că nici cărţile de istorie de dinainte de Revoluţie, dar nici cele de după nu le vorbesc tinerilor despre însemnătatea zilei de 20 ianuarie 1918 pe stil nou (7 ianuarie pe stil vechi), zi în care gălăţenii au reuşit să oprească armata bolşevicilor care voia să distrugă complet oraşul, deşi românii au fost doar 500 de capete în luptă cu cei 12.000 de ruşi dezertori, care la chemarea lui Lenin şi-ar fi dorit să treacă prin tăvălugul revoluţiei comuniste şi România, şi Europa, dacă ar fi ajuns să-şi unească forţele şi cu bolşevicii din Ungaria. Şi aşa, oraşul pe care îl numim acum cu dispreţ "roşu" a fost, de fapt, cel care a oprit atunci înroşirea întregii Românii şi, de ce nu, înroşirea întregii Europe.
Un calcul simplu ne arată că raportul de forţe era de 24 de soldaţi ruşi la un român. Asta dacă nu-i mai punem la socoteală şi pe alţi 30.000 de ruşi ai Armatei a 6-a, care băteau şi ei la porţile oraşului, fiind cantonaţi pe sectorul de front Galaţi - Tecuci. Câţi gălăţeni ştiu că pe dealul Ţiglina s-a dat una dintre cele mai îndârjite bătălii din istorie? Între cei 500 de apărători ai oraşului de atunci, doar 200 erau ostaşi. Restul de 300 au fost civili: pompieri, poliţişti şi marinari. Oaste de strânsură, cum s-ar zice, dar oameni cu un înalt simţ al datoriei şi onoarei, din moment ce au preferat să-şi rişte propriile vieţi, numai să nu lase Galaţiul de izbelişte în mâinile bolşevicilor.
Prin urmare, avem o descendenţă eroică, de care ar trebui să fim mândri. Şi ar trebui să lucrăm ca şi aspiraţiile noastre să se ridice la înălţimea faptelor înaintaşilor, dacă Istoria ne aşază înaintea ochilor oglinda corectă.

Citit 1680 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Ianuarie 2022 21:56

2 comentarii

  • postat de Terente...de la Galati
    Duminică, 23 Ianuarie 2022 21:26
    89.136.187.***
    Descendentii de care sunt mandri azi galatenii, sunt urmasii comunistoizi grupati in jurul partidului care castiga de 30 de ani toate alegerile locale, parlamentare si europarlamentare. Decadenta ce a cuprins orasul, are la baza industrializarea fortata din vremea ultimilor 2 carmaci comunisti, ce a dublat populatia neaosa, prin deportarea de alogeni avand cu 2 clase mai mult ca trenul, plini de paduchi si gata sa faca orice numai sa scape de munca la camp!
    1
    3
    Raportează
  • postat de Competentul Capabil
    Joi, 20 Ianuarie 2022 01:58
    89.137.30.***
    Sa nu ii uitam nici pe cei care s-au jertfit la Stalingrad in incercarea de a distruge comunismul, oare cati dintre cei din glorioasele armate a 2-a si a 4-a erau galateni? Sigur multi dintre vrednicii ostasi, cei mai darji dintre ei, cei penetrati de un eroism profund erau nascuti in orasul de la poalele Dunarii. Sigur ca si acum, la un muget auriu se poate strange falnicul septel ca sa ne apere de raul intruchipat de hortistii sovietici mongoloizi. Bine ca inca mai avem trompete inflacarate de drapelul sfant care sa ne indrume. Traiasca lupta pentru pace!
    10
    6
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.