Aeroportul cu un pasager şi jumătate pe săptămână

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Raportul de trafic pe aeroporturile din România în anul 2021 a scos la iveală câteva cifre care pot părea surprinzătoare. Cea mai speculată în presă a fost cea a aeroportului din Tulcea, unde s-au înregistrat, pe parcursul unui an întreg, numai 73 de pasageri. Cam un pasager şi jumătate pe săptămână! Iar pentru acest trafic "impresionant", aeroportul are 64 de angajaţi, asta fără a-i socoti pe salariaţii firmelor conexe, pentru că, evident, aeroportul nu se ocupă de pază, control de frontieră, curăţenie, vânzare de bilete şi şendvişuri etc. Pentru cine e familiarizat cât de cât cu domeniul, cei 73 de pasageri nu reprezintă însă ceva ieşit din comun, pentru că la Tulcea s-au înregistrat şi 30 de pasageri pe an (în 2020), traficul fiind de cel mult câteva sute, după ce aeroportului i-a fost retras, acum 5-6 ani, statutul de "internaţional".
Dincolo de accentele tragicomice, traficul pe aeroporturile româneşti este, în general, destul de "subţire", pandemia de COVID-19 fiind responsabilă de scăderea la jumătate a numărului de pasageri faţă de 2019. În acest context, speranţele gălăţenilor de a avea cât mai repede propriul aeroport sunt destul de firave, în ciuda promisiunilor de ani şi ani ale autorităţilor locale şi centrale. Iar cifrele de trafic înregistrate în ultimii doi ani taie şi ele din avânt. Conform studiilor comandate de Consiliul Judeţean Galaţi, un aeroport în această zonă ar putea avea circa 550.000 de pasageri într-un an normal, în condiţiile în care pragul de rentabilitate pentru un aeroport regional a fost calculat de specialişti la 800.000 de pasageri anual.
Punând toate cifrele pe masă, rezultă clar că aeroportul de la Galaţi nu se justifică din punct de vedere economic (doar cel din Cluj-Napoca are, de altfel, cifre de trafic peste pragul de rentabilitate). În aceste condiţii, singura modalitate prin care se poate construi un aeroport în zona Galaţi - Brăila este o decizie politică, prin care autorităţile naţionale să-şi asume costurile de construcţie şi o mare parte din cheltuielile ulterioare de funcţionare, în ideea de a impulsiona dezvoltarea regiunii. Şi este demonstrat că, oriunde există infrastructură foarte bine pusă la punct, apar şi o mulţime de investiţii adiacente. Cum pe rutier şi naval lucrurile au început să se mişte în regiune, iar feroviarul este foarte scump pentru România, aeroportul de la Galaţi este o investiţie de luat în seamă la Bucureşti şi pentru care n-ar fi rău ca politicienii locali să-şi unească eforturile şi să facă lobby în comun, la toate nivelurile. Nu de alta, dar s-ar putea să pierdem şi ultimul tren şi să aterizăm pe burtă.

Citit 1912 ori Ultima modificare Vineri, 21 Ianuarie 2022 23:47

2 comentarii

  • postat de Un aerodrom fantomă în Delta Dunări.
    Duminică, 23 Ianuarie 2022 16:25
    109.166.128.***
    In fapt, aeroportul din Tulcea, numit Delta Dunări, este un aeroport care nu servește traficului aerian de pasageri, neavând curse regulate, pista de aterizare fiind prea scurtă, pentru a deservi aterizări și decolări avioanelor cursă civilă de medie sau mare capacitate. În realitate este un aerodrom de rezervă a aviației militare, sub masca unui aerodrom civil. Dacă mai aterizează-decolează, avioane particulare de mică capacitate și de aici numărul mic de pasageri.
    0
    0
    Raportează
  • postat de un observator
    Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 17:28
    5.13.214.***
    Interesant articol. Nu este un secret, Galatiul este un oras de margine de tara. Vecinatatea cu doua tari cu economie modesta precum si multe alte realitati sociale si economice care nu sunt prea de sus cum se spune (zona rurala in care predomina agricultura, putinele zone urban care nici ele nu rup gura targului cand este vorba de dezvoltare, plus alte si alte realitati caracteristice zonei) nu fac din zona in care ne aflam cine stie ce zona propice pentru asa ceva. Citeam in timpul ultimei campanii electorale la alegerile locale ca, un cunoscut partid foarte votat aici, doreste in zona Galati Bazin cearea a 20.000 locuri de munca dupa modelul Duisburg. Nu cred ca este posibil. Vedeti ce este in realitate. Mai mult de 600...700 locuri de munca si bine inteles cu dotari tehnologice la greu, nu se poate realiza. Dar asta este posibil prin 2030 sau dupa.
    2
    8
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.