Stingem focul cu benzină şi inflaţia cu bani!

Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

De când inflaţia a luat-o la galop peste tot în lume, în urma problemelor economice structurale din timpul pandemiei peste care a turnat gaz invadarea Ucrainei de către Rusia, fiecare ţară a încercat să limiteze efectele nefaste ale creşterii accelerate a preţurilor şi să ţină în frâu cât mai strâns posibil efectele colaterale, precum scăderea nivelului de trai al păturii sărace a societăţii.
Guvernul României a luat taurul de coarne din prima, dar aproape toate măsurile pe care le-a anunţat sfidează nu numai economia, ci şi bunul-simţ.
S-a început cu plafonări şi compensări la gaze şi energie electrică şi, cum-necum, românii au ieşit din iarnă destul de ok. Factura pe care o va plăti statul pentru acest lucru n-a fost făcută publică, dar cu siguranţă va costa multe investiţii sistate în educaţie, sănătate sau infrastructură.
Au urmat ajutoarele pentru cei cu venituri mici, în special pensionari, dar asta înseamnă bani (tot din redistribuiri!) aruncaţi în piaţă, măsură al cărei efect a fost tocmai continuarea presiunii inflaţioniste. Dovadă că acum inflaţia bate la porţile lui 15% şi nu se va opri aici.
După ce le-a mai închis gura şoferilor cu 50 de bani, acum se discută despre plafonarea preţului la combustibili, idee asemănătoare celebrului mercurial al vremurilor comuniste, care n-a făcut altceva decât să stabilească preţuri mici pentru produse... inexistente, determinând inclusiv apariţia celebrelor cozi, sindrom de care unii n-au scăpat nici după 30 de ani. Iar piaţa comunitară din care facem astăzi parte va accentua dispariţia produselor din galantare, pentru că marii distribuitori de carburanţi, de exemplu, sunt firme multinaţionale pe care nu le poate obliga nimeni să vândă în România la preţuri stabilite arbitrar de guvern.
Ultima tâmpenie e cea aruncată pe piaţă de Ministerul de Finanţe, care vrea să amâne plata ratelor pentru românii afectaţi de inflaţie. E extrem de "logic" să presupui că un om care nu-şi poate plăti ratele astăzi ar putea să o facă peste nouă luni, când dobânda va fi de cel puţin două ori mai mare!
La galerie se mai aruncă din când în când praf în ochii alegătorilor, cu promisiuni de supraimpozitare a veniturilor bugetare foarte mari şi a pensiilor speciale (a 100-a oară!), chestiuni populiste, cu mare priză la public, dar vădit neconstituţionale.
În rest, dacă n-a reuşit nimeni să stingă focul cu benzină, poate reuşeşte Guvernul României să stopeze inflaţia aruncând în ea cu bani. Că atunci cu mâna mea îi propun pe Ciucă şi Ciolacu la Nobelul pentru Economie, parol!

Citit 1146 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

2 comentarii

  • postat de florin
    Sâmbătă, 25 Iunie 2022 12:47
    86.124.202.***
    Ajutoarele pentru pensionari au crat inflatie?Atunci cealalta solutie era ca pensionarul sa moara de foame????Ce naiba vorbim!
    Razboiul din Ucraina nu are nici o treaba cu inflatia prezenta!Si nici preturile la combustibil!Nu !Inflatia de acum este rodul TUTUROR REFORMELOR pe care tot le facem de cei cei 32 de ani!Are legatura cu lacomia statului!Are treaba cu ploconeala politicianului roman!Care a acceptat sa privatizeze toate resursele Romaniei cxatre statele din Europa!Are treba cu prostia sau cu tradarea cind distrugi Mintia fara sa pui ceva la loc!Are treaba cu prostia sau tradarea faptul ca ai liberalizat preturile la energie fara sa ai piata libera????Are treaba cu prostia sau tradarea cind politicienii accepta faptul ca gazul nostru sa fie vindut pe bursa din Austria a gazului stat care este majoritar la OMV????Aceste lucruri au creat inflatie!Si creeaza de 20 de ani!Pentru ca noi ca tara nu mai producem mare lucru!!!!Cind suntem importatori neti la toate produsele finite si cind exportam doar materii prime ce mai vrem?????Cind ai si ai avut in ultimii 3 ani ca prim ministru un fost general,un fost prim ministru de care nu stim sigur ce facultate a terminat,un alt fost prim ministru subinginer care nu a lucrat pe nicaieri basca fiu de securist, la ce ne asteptam???Cind ministrul energiei vinde produse OMV in jud Mehedinti ce asteptari sa avem????Relizati analize economice corecte nu teorii de tot rahatul precum ca ajutoarele pensionarilor aduc marea inflatie in Romania!!!!Care aeste solutia intelectualilor din Romania pentru cei 3 milioane de pensionari care au pensii mai mici de 2000 de lei??????MOARTEA?????CA SA NU AVEM INFLATIE???????PAI CU CE SUNTETI VOI INTELECTUALII LUI PESTE CARE SPUNETI CA UN PENSIONAR CU 1500 DE LEI PENSIONAR CU CONTRIBUTIE DE 35 DE ANI DE MUNCA SA NU PRIMEASCA NIMIC CA CREEAZA INFLATIE MAI BUNI CA HITLER SAU STALIN??????
    2
    3
    Raportează
  • postat de Vasile
    Sâmbătă, 25 Iunie 2022 09:06
    84.241.201.***
    Articolul este scris intr-o nota exagerat de pesimista. Sigur, sunt ceva probleme economice si nimic nu indica ca se vor atenua, ba dimpotriva. Dar… nu ni s-a spus ca undeva in jurul lui 2030 vom fi fericiti desi nu vom mai poseda nimic?! Daca vine inflatia implicit vine saracia deci intai vom ramane fara putere financiara, apoi vor urma si altele. Ideea e ca astea se intampla pentru ca ne-au fost promise deci… situatia e sub control. Si atunci de ce atata pesimism?!

    PS. Inflatia a fost numai accentuata de invazia Ucrainei?! Adica rusii nu sunt pe deplin raspunzatori de producerea ei? Articolul nu e nici corect politic - nu-mi place!
    7
    3
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.