Nimic nu prinde mai bine la popor decât pâinea și circul, dar atunci când îi dai și un pospai de bani și oleacă de timp liber, parcă viața e și mai roz bombon, cu iz de concret, nu de propagandă ieftină și lipsită de consistență.
În prag de toamnă și de iarnă ce se anunță una cum nu a mai fost, românului îi vin bucurii la pachet. Îngrijorarea că ar putea tremura la iarnă dacă gazul se va împuțina, iar facturile la curent vor deveni insuportabile, frica de o criză financiară iminentă, temerea legată de scumpirea alimentelor sau chiar de lipsa acestora îi sunt amorțite românului cu un cocktail de vești menit, chipurile, să îi aline greutățile. Omului fericit în limita a ceea ce îi intră în buzunar pe termen scurt îi este adusă vestea încă unei majorări a salariului minim, până la un prag psihologic la care, până nu demult, aproape două milioane de români nici nu îndrăzneau să viseze. Pentru majoritatea, e împovărător spre deprimant să cuantifice efectele pe care majorarea pensiei mizere sau a lefuşoarei minime le va avea asupra întregului angrenaj. Că angajatorul va avea de plătit dări mai mari sau că salariul minim este, printre altele, indicator pentru calcularea indemnizațiilor unor categorii deja favorizate contează mai puțin acum. Va da în clocot abia când patronul nu îl va mai putea plăti, va face disponibilizări, nu îi va achita contribuțiile sociale sau când va începe marea bălăcăreală politică gen "uite, dom'le, ce venituri nesimțite au guvernanții și bugetarii ăștia". Revolta va fi tardivă și mălaiul păpat. La fel ca și în cazul altor măsuri îmbucurătoare și invocate ca necesare și inevitabile pentru bunul mers al societății. Precum cele din Educație. Mai puțină școală, mai multă vacanță, mai puține teze, mai multă libertate. Cum să nu se bucure pruncul, când știe că nu va apuca să respire și se va odihni din nou? Ce contează că "o rupe cu școala" sau că, pentru cei mici, statul acasă va fi o bătaie de cap și mai mare pentru părinții nevoiți să meargă la serviciu? Ce mai contează când admiterea la liceu va depinde de un simplu examen de absolvire, restul gimnaziului putând fi petrecut într-un lejer ritm de "dolce far niente", pigmentat chiar cu obrăznicii felurite, pentru că exmatricularea a devenit istorie? Nu cumva se cultivă o nouă generație de leneși și oportuniști? În schimb, e foarte posibil ca, în viitorul apropiat, să se emită noi programe care să încurajeze turismul și cheltuiala în beneficiul afaceriștilor din domeniu. Toată lumea trebuie să trăiască, e o realitate, numai că... să fim atenți! Cei care aruncă firimiturile de pe masă nu vor avea niciodată grija ca săracul să fie sătul, atâta vreme cât lor le rămâne vițelul gras, iar cei rămași flămânzi nu îi vor mușca zdravăn de picior, așteptând cuminți o nouă porție de resturi.
