Este clar că, prin instituțiile sale, statul este depășit în a gestiona fenomenele complexe care ne macină ca societate. Pornind de la mentalități și educație, totul se năruie precum un castel de cărți în momentul în care acestea două nu funcționează încă de la nivel micro și sunt peticite, cum dau vremurile și interesele.
Orice reacție a societății civile în momentul în care un rău, de orice fel, se petrece cu repetiție, este binevenită. Dacă reacția ajunge și se răsfrânge pozitiv asupra felului în care statul, prin pârghiile sale, își exercită autoritatea, e și mai bine. Dacă nu, ne putem liniști măcar cu gândul că spiritul de revoltă a fost trezit și că poate speranța nu e pierdută.
Din păcate, nici protestele, nici manifestele de orice fel, mai ales vocale, nesusținute de fapte concrete, nu mai au forța de a schimba semnificativ lucrurile. Și asta o vedem tot mai des, cu o frecvență care arată clar că, dacă nu ne luăm în mâini soarta, generațiile viitoare nu vor avea ce să cearnă. Cancerul e mult prea răspândit, așa că singurul tratament agresiv ce mai poate fi aplicat este să renunțăm la a aștepta minuni. Nicio formă de guvernământ nu ne mai poate scoate din morișca vicioasă în care am intrat, pentru că peștele s-a împuțit, la propriu, de la cap.
Recentul caz, absolut șocant, de la 2 Mai, arată neputința statului de a stopa și preveni. Statul, care prin poliția lui anunță zilnic că a confiscat nu stiu câte droguri de la nu știu ce grupare sau golănași de cartier. Și totuși droguri sunt peste tot, iar copiii, în ciuda programelor de prevenire derulate tot de structurile statului, se apleacă cu înfrigurare nu asupra vreunei cărți sau meserii, ci asupra unui joint sau liniuțe de coca.
Statul, care prin ale lui autorități, nu este capabil să asigure o infrastructură decentă. Trotuare pe străzi sau aparate pentru polițiștii care să nu ajungă să se mai scuze că nu au avut cu ce dovedi că șoferașul cu experiență de trei luni era "fumat" până în măduva oaselor. Statul care, prin ai lui legiuitori, nu ar trebui să mai facă legi cu portițe prin care să scape beizadelele și care să aibă curajul să-i dezbrace de haină pe funcționarii incapabili, complici direcți la nenorocirile de pe străzi, din școli sau din spitale.
De ceva timp, în România două femei se chinuie să facă ceea ce statul nu a fost în stare în 30 de ani de democrație: un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Tot în România Tik Tokului, în care tinerii așteaptă să fie salvați de inteligența artificială în timp ce mai trag o amfetamină, un psiholog din Galați se chinuie să facă un spital pentru drogați. Pentru că el a înțeles că, oricât ai percepe și pricepe cauza, dacă nu pui mâna să o îndrepți, nu te salvează nimeni.
