Primul clopoțel, de ieri și de azi

Primul clopoțel, de ieri și de azi
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Începutul anului școlar s-a transformat, la noi, la români, în zi de sărbătoare națională. Cu dată variabilă, ce-i drept, de când mai marii ministerului de resort schimbă anual data la care elevii revin în bănci. Păi dacă și asupra numelui s-au decis greu, trecând prin nu mai puțin de 12 variante într-un secol, ce să mai spunem de data începerii cursurilor? Așa a fost mereu... un alt fel de zi... cea în care suna din nou clopoțelul pentru revederea din curtea școlii, din prima zi. Îmi amintesc ce frumoasă era ziua de duminică, înainte de 15 septembrie, când se făceau pregătiri, de la uniformă și ghiozdan, până la buchetul de flori pentru doamna învățătoare căreia i-l ofeream cu drag și emoție. 

Astăzi, începe școala în lux și opulență pentru unii și în sărăcie lucie pentru alții. Și cum să nu fie așa, când prețul rechizitelor de bază este colosal, când, pentru a pregăti sumar un copil de școală primară scoți din buzunar cel puțin  300 de lei. Să nu mai vorbim despre hăinuțele cele noi care ar trebui să fie îmbrăcate de școlar, cel puțin în prima zi. Ceremonia de deschidere ar trebui să fie una solemnă, marcarea momentului făcându-se scurt și la obiect. Astăzi, însă, ceremonia de deschidere a noului an școlar are deja un puternic iz politic și un loc rezervat pe pagina de Facebook. Căci cum poți conduce odorul la școală în prima zi fără să te pozezi cu el la intrarea în curte, două trei poze în timpul ceremoniei și poze fără număr la final???!! Mai ales că pagina  personală de Facebook a cam suferit în ultimele săptămâni după niște mondenități. Dar momentul culminant al evenimentului din curtea școlii este marcat de sosirea în inima evenimentului din curtea școlii a unui politician local, președinte de vreun consiliu sau chiar primarul însuși. Și nu e vorba despre o dragoste de carte și toate alea ori vreun patriotism înflăcărat pentru care omul politic iese din birou și merge la școală, ci despre faptul că o asemenea vizită dă foarte bine la imaginea proprie, mai ales că urmează un an electoral. Și în următoarele zile după deschiderea școlilor, pozele oamenilor politici din curtea școlilor vor face înconjurul rețelelor de socializare. Din păcate, sunt școli unde lucrările de reabilitare nu s-au finalizat încă, așa că elevii și profesorii au fost asimilați de unități de învățământ mai mari, sunt școli unde elevii încă nu au apă și nici toaletă în interior și sunt unități școlare care își deschid porțile fără a avea toate autorizațiile de funcționare valabile. În „România educată” din anul 2023, condusă cu onor de un profesor însurat tot cu o profesoară, mai există unități de învățământ neconforme, elevi lăsați la mila statului și unități școlare cu grupuri sanitare în curte.    

Citit 1375 ori Ultima modificare Duminică, 10 Septembrie 2023 17:50

2 comentarii

  • postat de marr
    Luni, 11 Septembrie 2023 21:57
    86.124.201.***
    In afara de scris/citit/matematica/istorie/geografie ...nu stiu ptr ce anume ii mai pregateste Scoala .
    Nu toti pot fi 'Varfu' -informaticieni/doctori/electricieni(facultate) . Statul vad ca nu mai vrea si nu mai are ce sa Produca ...iar Privatul numa' de investit bani nu-i arde . Ramane Nostalgi
    0
    0
  • postat de comunismul
    Luni, 11 Septembrie 2023 19:09
    5.13.161.***
    o sa ziceti spuneti ca sunt nebun fantasmagonic sau mai stiu eu cum! dar mai este ce era odata demult!? eu zic spun ca nu!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.