Ziua Educației, liberă de stres, dar și fără bonusul promis

Ziua Educației, liberă de stres, dar și fără bonusul promis
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

După ce anul școlar 2023-2024 a debutat de doar trei săptămâni, o veste bună aduce bucuria în sufletul elevilor

Joi, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi și profesori, pentru că se serbează Ziua Educației. Un nou motiv de a da peste cap fluiditatea actului educațional, de a mai scoate un pic elevii din ritm și un motiv în plus de umblat pe străzi și prin parcuri aiurea... fără un scop... că doar e zi liberă. Parafrazându-l pe veșnicul Creangă, care își dorea să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători și numai o zi de lucru, dar și aceea praznic sau nuntă, așa și românii vor doar o zi lucrătoare, dar și atunci să fie sărbătoare... națională.

Din păcate pentru bugetari, în acest an, nimeni nu a mai făcut mult iubita punte cu sfârșitul de săptămână pe care românii, primii la numărat zile libere și sărbători naționale, ghidându-se după zicala veche conform căreia pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese, o așteaptă ca pe sfintele moaște. Ce, după atâta școală, nu ar fi fost bun un weekend prelungit? Să se mai lenevească un pic în pat cu telefonul în mână, să se mai umble brambura pe străzi sau să mai facă un selfie în mall, devenit loc de promenadă. Și, dacă elevii o vor scoate ei cumva la capăt pe 5 octombrie, mă gândesc la bieții conducători ai țării noastre! Cum vor putea ei joi să coboare din limuzinele lor și să deschidă ușa birourilor spre o zi de muncă, când amărâtele de cadre didactice stau acasă în ziua aceea?! O zi liberă obținută prin statutul de cadru didactic, pe lângă alte beneficii ale meseriei de dascăl.

Este de amintit faptul că greva de la sfârșitul anului școlar trecut adusese pentru dascăli și o primă de 1.500 de lei, sub formă de voucher, pe care aceștia ar fi trebuit să o primească, exact de Ziua Educației, pentru achiziționarea de material didactic. Dar, cum este zi liberă, ce rost are să mai încărcăm gestiunea contabililor și cu niște vouchere... care, ulterior, ar fi trebuit distribuite profesorilor. Marți, 3 octombrie, nimeni nu știa nimic despre vouchere, nici dacă se vor da sau nu, nici norme de aplicare nu erau, nimic. Probabil că mai marii Educației au considerat că Ziua Educației e pentru odihna și liniștea cadrelor didactice, nu pentru a le crea acestora un stres în plus, să decidă cum să valorifice bonusul de Ziua Educației. Oare și sindicatele or avea liber? Că, dacă nu, ar trebui să fie deja în poarta Palatului Victoriei, cu jalba în proțap. Până la urmă, pentru demnitari nu este zi liberă...

Citit 2932 ori Ultima modificare Marți, 03 Octombrie 2023 16:56

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Gigel
    Miercuri, 04 Octombrie 2023 09:02
    5.13.183.***
    Deaia a bagat cfr vagon cu loc de bicicleta si al trenul de retur? Ca se duce profesorul galatean la munte cu bicla ?
    4
    2
  • postat de florin
    Miercuri, 04 Octombrie 2023 07:58
    86.124.202.***
    Polonia are nouă universităţi în top, Cehia are șase, Ungaria are patru in primele 1000 facultati din lume!ROMANIA ZERO!In invatamintul din Romania se organizeaza concursuri pentru PROFESORI NECALIFICATI!3400 de profesori NECALIFICATI VOR INTRA IN CLASA IN 2023!Despre ce educatie vorbim???
    1
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.