O nefericită concluzie, bazată pe o și mai nefericită realitate. Zilnic vedem dovezi incontestabile ale nepăsării oamenilor, nepăsare din care se nasc tragedii imposibil de exprimat în cuvinte. În fracțiuni de secundă, din inconștiență, teribilism sau dispreț dispar oameni, pentru că alții, care, deși pot face sau decide ceva, nu fac sau hotărăsc aiurea.
Se moare la greu pe șoselele din Galați, iar ”culpa” devine astfel o noțiune tot mai depășită în condițiile în care se vede clar că moartea este consecința cel puțin a unor decizii, chiar de moment, dacă nu a unor realități preexistente și ”girate” de autoritățile care ar trebui să ofere siguranță și disciplină. Hazardul, ghinionul sau orice altă forță exoneratoare nu își au locul când dramele de care am tot auzit în ultimele zile sunt rezultatele inconștienței, care, mai fără perdea, ar putea fi asimilată cu nesimțirea.
Pentru că nu se pot aduce în discuție bunul-simț și asumarea când din viteză, grabă sau încălcarea unor reguli, unele scrise, altele nu, îi pui în pericol pe alții. Cel mai recent, o femeie în puterea vârstei a murit stupid, în autobuzul cu care se întorcea de la serviciu și din care urma să coboare în câteva minute. Nu a mai apucat, pentru că pe un șofer prea șmecher l-a mâncat talpa și a tăiat calea autobuzului plin cu oameni. Cu siguranță, veți spune că poate nu a bănuit ce va face șoferul autobuzului, ori că va avea timp să încalce o simplă regulă de prioritate fără consecință. Numai că nu a fost așa. Cu câteva săptămâni înainte, într-o fatidică zi de 13, un alt șofer s-a crezut stăpân pe volan, mașină și soartă și a zburat într-o curbă cu o viteză pe care nu voi risca să o menționez aici. Consecința, patru morți, printre care și propriul fiu. Întrebarea care se naște este: unde se grăbeau acești oameni? De ce? Ce anume poate valora mai mult decât viața?
Este o vorbă: fiarele se repară, omul nu. Din păcate, ceea ce am exemplificat mai sus nu face parte din categoria întâmplărilor în care victime au fost doar fiarele. Au fost oameni și familii schingiuite pe viață de pierderea absurdă a celor dragi. Și cel mai rău poate va rămâne schingiuit cel care a provocat tragedia: tatăl care și-a dus fiul spre moarte, șoferul care i-a luat șansa unei femei să revină teafără de la serviciu într-o banală zi de muncă.
În bunul spirit românesc, suntem obișnuiți să dăm mereu vina pe capra vecinului. Că suntem în pericol pe străzi din cauza drumurilor proaste, a semnalizării absurde sau absente, a lipsei poliției la fiecare doi kilometri, a mașinilor parcate aiurea și câte altele. E adevărat, toate acestea sunt reale, dar nici nu pot fi reformate total și de pe o zi pe alta. Pe când, o clipă de conștiință se poate naște în fiecare dintre noi oricând și poate salva o viață, un om, o lume întreagă.
