Mărturisesc cinstit, am urmărit cu atenţie şi tot mai crescândă îngrijorare alinierea la start a candidaţilor la funcţia supremă de preşedinte al României. Să ne înţelegem, nu mai sunt aşa de naivă încât să-mi închipui că va apărea, de niciunde, candidatul providenţial. Dar mi-aş fi dorit să pot vota o Maia Sandu sau măcar un candidat cu pregătirea, bun-simţul, tăria şi reprezentativitatea acestui şef de stat… Poate peste cinci ani!
Şi ce voiai tu? Un "preşedinte pentru liniştea noastră"?, m-a apostrofat un gând netrebnic răscolind printre amintiri întâiul slogan prezidenţial al lui Ion Iliescu. Doamne, fereşte! "Cheia e la tine", îmi replică acelaşi gând, ironizând prima ştampilă "VOTAT" pe care am aplicat-o pe un buletin de vot prezidenţial. Eram studentă şi chiar am crezut! Mă rog, m-am amăgit. Şi nu doar atunci, ci şi mai târziu când am nădăjduit "Să trăim bine!". Sau măcar că, uite!, are cine-i "Arde pe corupţi!". Şi într-un fel i-a ars, dar mult mai târziu. Dacă stau să socotesc câţi din echipa lui Traian Băsescu au ajuns ori încă mai fac puşcărie… Ce să mai zic de "România lucrului bine făcut: Lege. Nu hoţie. Fapte. Nu vorbărie"... Da, am votat aşa cum am votat şi "România normală" acum cinci ani şi nu mi-aş lua voturile înapoi.
Chit că numai de normalitate n-am avut parte în cincinalul pe care-l încheie în aroganţă şi tăcere actualul şeful al statului. De stat în tăcere şi aroganţă, de călătorit în vacanţe cu lustrul unor deplasări diplomatice…
"O bulă pentru preşedinte" se intitula editorialul pe care l-am scris în duminica primului tur al alegerilor prezidenţiale de acum cinci ani. Mă plângeam atunci de lipsa oricărei dezbateri reale între candidaţi. Că fiecare îşi făcuse campanie "în bula lui" de pe Facebook sau din viaţa reală, acolo unde se simţea "cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz". Îi apreciam pe românii din străinătate care veniseră de la zeci sau sute de kilometri distanţă ca să voteze, şi mărturiseam că mi-ar fi plăcut ca şi aici, în România, cei cu drept de vot să traverseze strada pentru a merge la urne. "Se pare, însă, că e mai simplu să rămânem fiecare în bula lui. Şi să asigurăm, eventual, pentru următorii cinci ani, o bulă şi pentru preşedinte", era finalul "apoteotic" al editorialului meu.
Acum ce-ar trebui să fac? Să-mi dau singură dreptate?! Că preşedintele şi-a asigurat bula prezidenţială, de unde a tăcut şi şi-a văzut de ale lui. Că are asigurată şi bula post-prezidenţială, tot din bani publici, pe măsura aroganţei şi a tupeului vecine cu nesimţirea.
Tare mă tem că bulele noastre n-or să reziste vremurilor care vor urma. Şi că ne-aşteaptă un preşedinte peste neliniştea noastră…
