"Un preşedinte pentru liniştea noastră" - Doamne, fereşte! "Cheia e la tine" - De fapt, n-a fost, dar măcar ne-am amăgit să credem asta. "Arde-i pe corupţi!" - Vezi să nu! "Să trăiţi bine!" - Am fi vrut noi, dar nici asta n-a fost să fie. "România lucrului bine făcut: Lege. Nu hoţie. Fapte. Nu vorbărie" - Ei, aş, de unde? Acestea sunt sloganurile care, de-a lungul celor 30 de ani, i-au convins pe români să aleagă. Într-un fel sau altul. Sau răul cel mai mic.
La ora la care scriu rândurile astea, mi-e greu să (mai) cred într-o "Românie normală" şi cu atât mai puţin că vom fi, cel puţin cei din generaţia mea, "Fericiţi în România". Chit că primesc asigurări ferme cum că "Luptăm pentru fiecare român".
Se pare că nici românii nu vor să mai lupte pentru viitorul lor. Dacă ieri-seară, în a doua zi de vot peste hotare, fredonam prin casă "Ole-ola, mulţumim diaspora!", acum mă uit cu tristeţe şi văd că în România nici jumătate la sută dintre cei aşteptaţi la urne nu au votat. Poate vor mai veni, mai spre seară. Sau aşa îmi place să cred.
Dincolo de liniştea votului de azi, de prezenţa modestă, ca să nu spun, de-a dreptul dezamăgitoare, prezidenţialele din acest an au înregistrat o tristă premieră. Lipsa oricărei dezbateri reale între candidaţi. Fireşte, propagandă şi-au făcut. Dar fiecare candidat în "bula" lui de pe Facebook sau din viaţa reală, acolo unde fiecare e "cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz", ca să citez din lozincile altor vremuri. Nu a existat o confruntare electorală nici măcar de formă la televizor. Singura emisiune care a încercat să-i adune pe primii şase candidaţi pentru a-i supune unui tir de întrebări a eşuat trist. Au venit doar trei candidaţi, din care doar unul ar avea şanse să ajungă pe podiumul electoral.
"Pe cine interesează alegerile astea? Se ştie clar cine va câştiga. Acum e doar bătălia pentru cel care va fi pe locul al doilea", mi s-a spus tranşant. Poate că da, aşa este, sunt alegeri prezidenţiale cu învingător cunoscut. Şi nu există nici măcar miza unui referendum, ca la alegerile europarlamentare. Dar aveam speranţe mai mari. Dacă în diaspora românii au venit de la zeci de kilometri distanţă ca să voteze, mi-ar fi plăcut ca şi aici, în România, cei cu drept de vot să traverseze strada pentru a merge la urne. Se pare, însă, că e mai simplu să rămânem fiecare în bula lui. Şi să asigurăm, eventual, pentru următorii cinci ani, o bulă şi pentru preşedinte.
