Suntem cu doar o săptămână înainte de vacanța de vară, după un an școlar greu din punct de vedere al schimbărilor la care elevii și profesorii au fost obligați să se adapteze din mers.
Încă de la mijlocul săptămânii vom vedea copiii, bunicii și părinții pășind cu emoție spre festivitățile de final de an școlar. Cu acest prilej aș vrea să fac o trecere în revistă a ceea ce a însemnat anul școlar 2024-2025 din punctul de vedere al unui părinte cu doi copii în învățământul preuniversitar.
Într-o Românie educată, anul școlar a debutat în forță, într-un septembrie ce părea că va aduce cu sine numai lucruri bune. În forță pentru că, de vreo doi ani încoace, numărul de note pe disciplină s-a mărit, așa că profesorii s-au văzut obligați să predea pe repede înainte, să evalueze, fiecare după posibilități, prin teste sau prin ascultare, pentru că tot pe repede înainte a venit și prima vacanță, care ne-a scos pe toți din ritm: elevi, profesori și părinți. A început modulul II și tot pe repede înainte s-au reluat activitățile în școli și după alte cinci săptămâni a venit încă o vacanță. Din nou o pauză care a bulversat tot. După o vacanță din asta, elevilor le trebuia o săptămână să-și intre iar în ritm, însă nu se adaptau bine că mai venea o vacanță. Și, tot așa, ne-am apropiat pe rapid de competențe examenului de Bacalaureat, care, se știe, în acest an școlar a fost organizat în timpul școlii. Și pentru ca probele de competențe ale examenului maturității să se desfășoare în bune condiții, elevii mai mici au fost trecuți în plan doi, care făcând lecții online, care având orar scurt. Și tot pe repede înainte s-a făcut și o nouă evaluare, pentru că toți elevii trebuiau să aibă note. Și am ajuns pe negândite la începutul modulului IV, care a adus cu sine niște minivacanțe și zile libere. Și am pășit în modulul V, care a debutat cu 1 Mai și Ziua Educatorului, care au fost libere, s-au făcut punți și toată lumea s-a relaxat. Mai puțin elevii care au finalizat liceul și care imediat după punțile Guvernului au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Pentru cei mai mulți dintre elevii mai mici acest lucru a însemnat din nou ore online asincron, cu teme și fișe de lucru postate pe diverse platforme și grupuri de whatsapp doar așa, ca să se justifice actul educațional.
Luni, 16 iunie, elevii se întorc din nou în școli fizic, pentru că pe repede înainte trebuie finalizată situația școlară, definitivate mediile și făcute hârțoagele specifice încheierii anului școlar. Și nu mă bucur că se termină, pentru că anul școlar viitor va începe sub auspiciile unui nou ministru, care va avea alte idei, care își va dori schimbări și care va face întâi experimente pe elevi, părinți și profesori și abia apoi va implementa una, alta.
Până atunci, însă, respirăm ușurați că, cu bune, cu rele, s-a mai dus un an școlar şi vine vacanţa mare pentru toată lumea, una care, evident, vorba cântecului, ni se va părea mică la final!