Se cere, din nou, demisia ministrului Educației

Marți, 27 Septembrie 2022 06:30 | Publicat în Actual
Partidele REPER și USR au cerut luni demisia ministrului Educației, după ce PressOne a dezvăluit că acesta ar fi plagiat o carte de specialitate. "Într-o Românie educată pe bune, acest plagiator ar fi fost istorie. (…) Sorin Cîmpeanu este o unealtă convenabilă într-un sistem profund defect și care nu vrea să renunțe la controlul asupra resurselor. Faptul că acest om a ajuns ministrul Educației nu este o întâmplare. Iar el ilustrează culmea hoției: a copiat 92 de pagini di ...

Miercuri, am putea avea un nou ministru al Agriculturii

Marți, 05 Iulie 2022 15:45 | Publicat în EVENIMENT
PSD decide miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, cine va fi noul ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă. Potrivit unor surse din PSD, printre numele vehiculate se află actualul preşedinte al comisiei de Agricultură, deputatul Florin-Ionuţ Barbu, Daniel Butănoiu sau Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii din perioada Dragnea, relatează News.ro. Şanse mari ...

Marcel Boloș, noul ministru al Cercetării

Vineri, 28 Ianuarie 2022 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Marcel Boloş (fost ministru al Fondurilor Europene în guvernul Orban) a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, vineri, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, consilieri prezidenţiali şi de stat. Şeful statului a semnat, ...
Reglementările din Polonia care permit ministrului de Justiţie să numească judecători la instanţele penale superioare sau să îi înlăture din posturi fără precizarea motivelor încalcă legislaţia Uniunii Europene, pentru că nu există mecanisme de protecţie corespunzătoare, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), relatează Reuters şi DPA. Astfel de puteri sunt un risc pentru independenţa sistemului judiciar, au mai stabilit judecătorii de la Luxemburg. ...
Ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Evgheni Zinitcev, un fost ofiţer din serviciul de pază al preşedintelui Vladimir Putin, a murit în timp ce salva o persoană la un antrenament, a anunţat miercuri ministerul său, potrivit AFP. În vârstă de 55 de ani, ministrul "a murit tragic în timpul serviciului, la Norilsk, în cursul unui exerciţiu interministerial de protecţie a zonei arctice, salvând viaţa unei persoane", a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, pentr ...

Dan Vîlceanu, propus ministru de Finanțe

Miercuri, 18 August 2021 16:35 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Biroul Politic Naţional al PNL l-a validat pe deputatul Dan Vîlceanu ca propunere pentru funcţia de ministru al Finanţelor. Potrivit premierului Florin Cîţu, "votul a fost dat, sunt 70% dintre preşedinţii de filiale care au fost astăzi aici. A fost doar un singur vot împotrivă". Economistul Dan Vîlceanu (42 de ani), propunerea premierului pentru Ministerul Finanţelor, și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al Tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în ...
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, s-a întâlnit, joi, cu componenţii lotului de lupte al României şi le-a înmânat diplome de merit sportivilor calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, potrivit Agerpres. Novak le-a transmis sportivilor că îşi pune mari speranţe în ei la competiţia supremă de la Tokyo. Au primit diplome de merit sportivii: Alina Vuc, Albert Saritov, Katerina Zhydachevska, Alin Alexuc, Krista Incze, Răzvan Arnăut, Andreea Beatrice Ana, antrenori ...

Ministru implicat în vaccinări preferenţiale

Luni, 22 Februarie 2021 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul sănătăţii din Argentina, Gines Gonzalez Garcia, şi-a dat demisia în urma unui scandal izbucnit pentru că a organizat vaccinări preferenţiale anti-COVID-19 pentru aliaţii săi politici, transmite DPA sâmbătă. În total, ministrul ar fi rezervat 3.000 de doze de vaccin pentru uz personal. În ţara sud-americană este utilizat în principal vaccinul rusesc Sputnik V, iar primele doze de la AstraZeneca au ajuns recent. Până în prezent, doar 390.000 din cei aproape 45 de m ...

David Frost, numit ministru al Brexitului

Joi, 18 Februarie 2021 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul britanic Boris Johnson l-a desemnat miercuri, 17 februarie 2021, pe David Frost, fost negociator-şef al Regatului Unit pentru retragerea din UE, în funcţia de ministru în cabinetul său având drept sarcină punerea în practică a Brexitului, informează euractiv.com. Frost va conduce relaţiile strategice şi instituţionale ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană şi va superviza gestionarea acordului comercial pe care l-a convenit anul trecut cu negociatorul-şef al UE, Miche ...

Încă așteptăm livrările...

Luni, 08 Februarie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am fost, de curând, martorii unui dialog ușor stupefiant între tânărul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, și un cunoscut moderator TV. Dincolo de inadecvarea ”racolării” în minister a unei persoane cu certificat de turnător la Securitate, pe toți ne-au surprins replicile nonșalante ale ministrului, desprinse, parcă, de pe vremea celebrei ”altă întrebare”. Între timp, la Apele Române, dacă nu apare pe post de salvatoare în fața inundațiilor o chelneriță cu cinci ...
Pagina 1 din 12