Spălată și parfumată în mașina timpului

Spălată și parfumată în mașina timpului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situația juridică, ce credeați? Recent, după adoptarea micii reforme de la nivelul structurilor Anticorupție, un personaj local, implicat în anchetarea faptelor care aduc atingere cinstei și probității profesionale, își exprima indignarea vizavi de ”praful magic” aruncat asupra dosarelor în care acuzați nu erau neapărat angajați de la Afaceri Interne. Practic, munca celor plătiți să probeze și să lupte cu anticorupția a fost aruncată cumva la coș, cercetarea cauzelor care le-au fost scoase de sub competențe fiind pasată în alte ogrăzi, care vor trebui să o ia de la capăt....

Evident, cu alte resurse și alte perspective, care, invariabil, vor duce la soluții care numai cu adevărata justiție nu au de-a face: fie nu se vor mai întruni condițiile de trimitere în judecată, vor dispărea probe, fie vor fi invocate prescripții... Acestea din urmă, prescripțiile, sunt adevărate unelte magice puse la îndemâna justițiabililor și, ca să o zicem pe aia dreaptă, a infractorilor. Ești, nu ești vinovat, ai făcut sau nu pagube, ai schilodit vreun om sau ai lăsat copii orfani, dacă eşti băiat deștept, știi să tragi de timp, ai bani de avocați și știi ce să ceri, timpul trece în favoarea ta și măcar în ceasul al 12-lea, în ultima cale de atac, tot prinzi o ciozvârtă de prescripție.

Pentru unii, vine mană cerească lentoarea cu care se fac expertizele. Experții sunt puțini, procedurile - greoaie, instituțiile unde se fac anumite cercetări, puține sau unice, posibilitățile de contestare sunt și ele multe și, uite-așa, un infractor ajunge greu la judecată, iar dreptatea devine mai îndepărtată decât luminița de la capătul tunelului.

Numai victimă să nu fii și să afli, după patru-cinci ani de umblat prin tribunale, că acela care ți-a făcut un rău, cu intenție sau fără, că ți-a băgat mâna în buzunar sau ți-a condiționat ori încălcat vreun drept, invocă privilegiul timpului. Acela de a fi iertat, cu toate dovezile din lume, pentru că ”nu se mai pune”. Și asta pentru că, repet, a știut unde și cum să tragă de timp sau că ”infrastructura” judiciară l-a ajutat.

Sunt multe nedreptăți care așteaptă să fie îndreptate pe rolul instanțelor gălățene, aflate sub spectrul prescripției pentru că ori au fost denunțate târziu, ori anchetele și judecățile au durat cu anii.

Un patron controversat a scăpat ieri de povara unor ani de pușcărie pe care timpul i-a ”albit”. Alte dosare stau la copt, peste vară, așteptând de ani să fie tranșate, iar în altele, copii orfani trăiesc cu speranța justiției umane și divine. Și poate că legea nu este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec cățeii și în fața căreia se opresc numai boii.

Citit 141 ori Ultima modificare Joi, 17 Iulie 2025 17:51

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro