Pentru cei care s-au născut mai târziu decât mine, precizez că dezgroparea – practicată încă în anumite comunități tradiționale – este o ceremonie specială, organizată odată cu pomenirea de şapte ani, când osemintele decedatului erau scoase la lumină.
„Prima pensie or să ne-o dea la dezgroparea de şapte ani”, așa obișnuiam să glumesc macabru până de curând, de câte ori venea vorba despre vârsta și condițiile de pensionare. Precizez: pensionarea noastră, a oamenilor obișnuiți, fără funcții speciale care vin la pachet și cu pensii speciale, acordate la vârste foarte speciale: chiar înainte de 50 de ani.
Gluma mi-a dat cu tifla deunăzi, când a dat în clocot vestea că vârsta de pensionare ar putea fi crescută. Concret, premierul Ilie Bolojan a declarat, într-un interviu la televiziunea națională, că România trebuie să crească vârsta de pensionare, altfel riscând să ajungem în situația de nesustenabilitate a sistemului de pensii. Ulterior, a intervenit Guvernul cu precizări că nu există un proiect concret în acest moment care să prevadă creșterea vârstei de pensionare. Și că, de fapt, premierul Bolojan s-ar fi referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special.
Mda! Numai că nu iese fum fără foc și noi suntem cam „fripți” din experiență. Și știm deja că, până când se adoptă și aplică măsurile pentru „speciali”... se începe întotdeauna, cel mai sigur, de la coadă.
Desigur, în România avem pensionari și pensionari. Unii mai verzi, alții mai ofiliți. Unii mai zdraveni, cei mai mulți plini de boli și de suferințe. Dependenți de pungi de medicamente, cu trupul măcinat de boli cronice, afecțiuni pe care le-au tot ignorat ori neglijat în anii de maturitate, dar care își cer decontul cu dobândă la senectute.
Și pe unii și pe ceilalți îi văd prin autobuze, prin piețe și prin magazine, târâind după ei veșnicele cărucioare de cumpărături. Dacă pe vremuri umbrela sau bastonul erau simbolurile pensionarului român, acum căruciorul pare să fie la putere, înlocuind vechea sacoșă goală de fâș....
„Seniori” li se spune cam o dată pe an, de 1 octombrie, când este serbată „ziua vârstei a treia”. În rest, sunt semenii noștri, storși de viață, copleșiți de grijile și neliniștile zilei de mâine. Cei mai mulți, tânjind după respect, apreciere și afecțiune, dar mai degrabă uitați cu bună știință.
Greu de spus câți dintre noi, cei care îi privim cu mai multă sau mai puțină condescendență pe vârstnicii de azi, vom apuca vârsta pensionării. La cât de „pe repede-nainte” ne consumăm zilele și nopțile. Și la cât de „căutați” sunt angajații cu vârsta de peste 55-60 de ani... mi-e și frică să mă gândesc ce ne-așteaptă. Prima pensie, la momentul dezgropării. Doar că plata va fi demult prescrisă. Doar cuponul de pensie, pus cu grijă, lângă o lumânare. Stinsă, că facem economii!
