„A înnebunit lumea!” - este singura concluzie care ne mai rămâne atunci când deschidem televizorul sau urmărim fluxurile de știri în 2026. Trăim într-un prezent care pare desprins dintr-un scenariu de film apocaliptic, unde marile puteri ale lumii au abandonat orice urmă de diplomație în favoarea forței brute. De la un capăt la altul al globului, harta este aprinsă de conflicte care, deși au motive oficiale poleite în termeni de „securitate” sau „luptă împotriva terorismului”, ascund în spate același adevăr cinic: setea de resurse și dorința de dominație.
Vedem cum Donald Trump a decis să tranșeze situația din Venezuela, capturându-l pe președintele Maduro sub paravanul luptei împotriva narcoterorismului. Însă nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că miza nu sunt rezervele uriașe de petrol, cele mai mari de pe planetă.
În același timp, în Orientul Mijlociu, Israelul își exercită forța militară fără nicio barieră, lovind în Iran, Liban și Gaza, dintr-o poziție în care pare că nimeni nu îi poate cere socoteală.
Mai aproape de noi, conflictul dintre Rusia și Ucraina continuă să ne stea în coastă, amintindu-ne că, în viziunea marilor imperii, granițele sunt doar niște linii trasate pe hârtie, care pot fi șterse oricând „inima” liderilor o dorește.
Nici Europa nu stă deoparte. Recent, loviturile comune ale Regatului Unit și Franței în Siria sunt prezentate drept acte de „leadership” și „determinare” pentru eradicarea ideologiilor violente.
În tot acest haos, Organizația Națiunilor Unite a devenit un fel de cor al îngrijoraților de serviciu. Vedem lideri care se declară „șocați” și „bulversați” de acțiunile vecinilor, dar care își laudă propriile agresiuni cu o dublă măsură revoltătoare. Este un teatru al absurdului unde toți sunt vinovați, dar nimeni nu își asumă responsabilitatea.
Iar noi, cetățenii de rând? Noi suntem pionii ignorați de pe această tablă de șah globală. Rolul nostru pare limitat la a fi simpli plătitori de taxe, care întrețin, fără voie, logistica acestor nebunii. În timp ce oamenii obișnuiți își doresc doar pace, siguranța zilei de mâine și un viitor pentru copiii lor, deciziile luate în birourile de sticlă de la Washington, Moscova, Beijing, Bruxelles sau Tel Aviv ne fac să ne simțim complet vulnerabili. Ne dăm seama, cu o amărăciune profundă, că suntem la mâna unor lideri care au uitat ce înseamnă valoarea vieții umane, fiind preocupați doar de cine deține mai mult petrol, mai multe teritorii sau mai multă influență.
Factura acestei nebunii ne revine tot nouă, celor de la baza piramidei, care privim neputincioși cum lumea se destramă sub ochii noștri, sperând doar că valul de violență nu ne va mătura cu totul.
