Permisivitatea excesivă poate face parte din tabloul parentingului modern, dar și al psihologiei sociale, cu scopul de a le da aripi și independență tinerilor, stimulându-le creativitatea. Lăsați-i să zboare, să se dea cu capul de pragul de sus, să experimenteze! O opinie ce poate fi constructivă, dar nu și atunci când zburatul prea sus și prea tare pune în pericol alte ”traiectorii”.
Fiecare generație are obiceiurile și tendințele ei, determinate de contexte, de vremuri, de mode. Tinerii se îmbracă într-un fel, vorbesc, socializează, se mișcă, se comportă. Se distrează, suferă sau se ceartă în felul agreat și acceptat de ei și de cercurile în care se învârt. Tot mai largi, dacă e să avem în vedere că peste 50 la sută din interacțiunea ”socială” a adolescenților se desfășoară în mediul online. Nu ne putem opune, ci doar să acceptăm, să intervenim unde se impune și, unde se poate, să corectăm. Iar în cazuri care sunt sau pot deveni extreme, să sancționăm.
Sancționarea nu este însă la îndemâna omului de rând, ci a instituțiilor abilitate, care par însă să se alinieze tot mai mult curentului. O fi atât de greu să previi ca niște obiceiuri generaționale să dea în clocot și să se transforme în drame? Să luăm exemplul cel mai recent. În Galați, pe acoperișul-parcare de la Kaufland, este loc de întâlnire pentru tineret. Grupuri-grupuri se adună seară de seară la o bere, o țigară, un motor. Și motoarele se turează. Or fi aflat tinerii că parcarea de la Kaufland nu e domeniu public și acolo pot face ”ce vor”. Și consuma alcool, și conduce fără permis, și câte și mai câte. Dacă le iese ceva sau cineva în cale, ghinion. De spus n-ai ce să le spui, iar administratorul parcării, adică centrul comercial, se face că nu vede. Numai că, ce să vezi, distracția mai dă în clocot și într-una din nopțile trecute un petrecăreț a ajuns la spital după ce a fost tăiat de un ”tovarăș”. Nu o dată, ci de mai multe ori, sub ochii găștii cu care se distrau. Previzibil, înjunghiatul a ajuns la spital, iar cuțitarul cu drept de distracție, în arest.
Cu siguranță că nu a fost primul incident petrecut în vreo parcare de magazin sau benzinărie, pentru a nu le pomeni pe cele obscure, de pe la vreo margine de oraș, unde nu vede nimeni. Ce nu se știe nu există, nici măcar pentru cei care ar trebui să-i întrebe mai des de sănătate pe chefliii Generației Z. Sau care nu vor să deranjeze chefurile ”sensibile” din cluburile de fițe ale orașului, de unde, ieşită bine abţiguită, ”crema petrecăreață” transformă Domneasca într-o suburbie a Beirutului. Sau să-i oprească pe cei care rupeau motoarele bolizilor prin centrul orașului, în timp ce alte autorități competente să prevină și să sancționeze efectuau acțiuni punctuale în zone ”sigure”. Sau... câte altele. Într-o asemenea lumină, se naște întrebarea legitimă: avem (nevoie de) protecție? Și dacă da, de unde?
