Hai, că mai e un pic şi ne vom umple de Lumină. Sfântă Lumină a Învierii, adusă de la Ierusalim. Sau, în caz că „dă în foc” iar conflictul din Orientul Mijlociu, Lumina aprinsă la Ierusalim anul trecut, şi păstrată (preventiv) arzând neîntrerupt într-o candelă specială, în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei. Este planul de rezervă al Patriarhiei Române pentru noaptea de Înviere.
Între noi fie vorba - cei mai mult sau mai puţin practicanţi ai ortodoxiei - ce mai contează dacă-i Lumina de anul trecut ori de anul acesta? Tot miracol este, în esenţă! Desigur, pentru cei asemenea mie, care se încăpăţânează să CREADĂ că scânteia aceea, care iese din miezul pietrei Sfântului Mormânt, e Foc Haric - lumină imaterială. În ciuda tuturor celor care s-au întrecut să demonstreze ştiinţific că nu-i aşa…
Mă întreb, însă, câţi dintre cei care, în noaptea de Înviere, vor umple curţile şi împrejurimile bisericilor ortodoxe, înţeleg cu adevărat sensul Luminii pe care aşteaptă s-o primească. Şi pe care o poartă, grăbiţi, în lumânări sau candele, spre case. Acolo unde-i aşteaptă marele ospăţ. Pardon, praznic! Nu, nu mă refer la „smeriţii” de circumstanţă. La „pocăiţii” de-o oră, cât au răbdare să stea la slujbă şi să cânte „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!”…
De Paşti, poate mai abitir decât la Crăciun, mulţi dintre noi ne dovedim făţărnicia, pozând în buni samariteni, răspândind false urări de „fie ca”… spre semeni de care ne pasă prea puţin spre deloc.
Dar respectăm „tradiţii” mai mult sau mai puţin autentice, cu sau fără vreo legătură cu esenţa Învierii. Aşteptăm Iepuraşul de Paşti, organizăm „vânătoarea de ouă”, reinventăm ouăle roşii, pasca şi cozonacul, ne îndopăm cu bucate, superficialitate, falsă credinţă şi consumerism. În numele unei sărbători pe seama căreia s-a creat o adevărată industrie. Măcar la asta ne pricepem!
De rest, ne rămâne Lumina. Cea adevărată, neîntrerupt de vie, care luminează nu doar Învierea lui Hristos an de an, ci inima, mintea, sufletul, umanitatea din noi. Oricâte scântei harice ar zămisli Ierusalimul, oricâte lumânări ori candele am aprinde în biserici, la icoane, nu-i de-ajuns. Dacă Lumina nu vine din noi, totul e beznă. Şi nicio flacără harică ori de chibrit ordinar nu o poate risipi… Nici măcar un miracol de rezervă.
