O să vorbesc astăzi despre prima duminică de după Paşte, evident nu din punct de vedere religios, ci referindu-mă strict la tradițiile și obiceiurile zilei, în care mulţi oameni sărbătoresc Paștele blajinilor.
Sensul cuvântului „blajin” în acest context face referire, la modul general, la strămoșii neamului. În sens larg, sărbătoarea îi vizează pe toți cei trecuți în neființă. "Blajinii" sunt considerați spirite ale strămoșilor, care nu știu când vine Paștele și află acest lucru doar atunci când văd coji de ouă roșii plutind pe apă.
Pornind de la această definiție, s-a transmis din generație în generație tradiția conform căreia credincioșii merg la mormintele celor decedați cu cozonac și ouă roșii, pe care, după slujbe, le împart săracilor, tradiția spunând că ouăle trebuie curățate de coajă, care se aruncă pe morminte.
Acest lucru este lesne de înțeles, dacă ne gândim la cei plecați dincolo și luăm gestul în sine ca pe un moment de comemorare și evlavie. Ceea ce este greu de înțeles este faptul că acest obicei a devenit în prilej de fală, iar ouăle roșii și cozonacul s-au transformat în platouri cu bunătăți care mai de care mai sofisticate. Nici cerșetorii care își fac veacul pe la morminte nu se mai mulțumesc doar cu un ou și o felie de cozonac, ci aşteaptă în pachetele pe care le primesc produse alimentare mai scumpe.
„Un pahar de vin nu aveți? Dumnezeu să-i ierte pe cei pe care îi pomeniți”, este textul spus la fiecare mormânt în parte, pentru a primi băutura râvnită. Și pahar după pahar, în memoria celor decedați, cimitirul se transformă în loc de odihnă pentru cei pentru care Paștele Blajinilor însemnă prilej de mâncare bună și băutură multă.
Nu voi trece mai departe fără să-i aduc în discuție pe romi, care an de an întind mese copiase pe aleile dintre morminte, cu fripturi și mici, motivând că și celor răposați le plăcea să audă cum sfârâie grătarele. Evident că nu se poate grătar fără muzică, de regulă o manea de jale, căci suferința după ce plecați pare să se stingă cu o masă bună, o băutură fină și ceva muzică. Și toate astea se petrec sub privirile oamenilor legii, care, nu se știe din ce motiv, aleg să nu intervină.
Din păcate, o ocazie precum cea în care ar trebui să fie cinstită în liniște și decenţă memoria celor ce nu mai sunt printre noi se transformă în nervi, de frustrare că trăim într-un oraș în care educația și bunul simț sunt transformate în nesimțire și țigăneală. Să nu mai spunem că aceste sentimente le simți încă de la intrarea în cimitir, unde cozile de mașini sunt interminabile și unde lupta pentru a ajunge mai repede la poarta de acces se dă pe viață și pe moarte.
Singurii care se bucură de aglomerația din această zi sunt vânzătorii ambulanți, care stau cu marfa expusă lângă zidurile cimitirului și care obțin, de Paștele Blajinilor, câștiguri cât să le ajungă toată luna.
Nouă, celorlalţi, nu ne rămâne decât să cinstim în liniște memoria celor dragi și să ne rugăm la Dumnezeu pentru un gram în plus de civilizație și bun simț.
