O fi fost Boc mic la stat, greu la guvernat, Ungureanu ochelarist sau SIE-ist, dar nici cu „micul Titulescu” nu mi-e ruşine. Are noul premier nişte poante în el de-ar tulbura la sentiment toate mahalagioaicele din vechiul Vad al Sacalelor. Ins cu tupeu, monşer, care nici nu a apucat să înveţe cum le cheamă pe secretare, promite marea cu sarea de parcă nu ar fi vorba despre un guvern pe şase luni, ci despre unul măcar pe şase luni şi… patru ani!
Nu prea sunt eu dus la biserică, dar nici chiar atât de păcătos încât să nu observ că musiu Ponta pică în păcatul trufiei electorale mai ceva decât Năstase şi încearcă să vândă castraveţi expiraţi de parcă electoratul ar fi un grădinar debil, pasager în carul acela ce s-a răsturnat în circumscripţia din Caracal. Nu ştiu ce cred onorabilii cetăţeni din Caraş-Severin sau Braşov când li se promite că nu ştiu ce autostradă va trece prin spatele casei, dar eu unul, când am auzit din nou de gogoaşa cu podul peste Dunăre ca obiectiv prioritar al guvernării Ponta, mi-am zis, gata, iată alţi mincinoşi care vor să se facă frate cu electoratul până or trece puntea alegerilor!
Dar, spre deosebire de promisiunile predecesorilor, guvernul Ponta se ţine de poante proaste cu uşurinţa celui care se vede câştigător încă de dinainte de desfăşurarea scrutinului. Ori ne iau de reduşi la „mansardă”, ori fac promisiuni în dreapta poate le vor crede cei din stânga… Mă rog, nu spun că PDL –ul nu a reuşit performanţa de a fi astăzi înjurat mai ceva decât PSD-ul în vremurile lui bune, dar de aici până a concura cu Zâna Măseluţă este o ambiţie politică poate prea mare chiar şi pentru prim-ministeriabilul care se jura pe mama partidului că n-o să pună piciorul în palatul Victoria cât timp la Cotroceni o să fie nu spui cine…
Acum, nu promisiunea cu podul ar fi problema! Ştim oricum că nu se va face în următoarele luni - doar dacă extratereştrii din Star Trek n-au câştigat la anticipate vreo licitaţie cu USL-ul -, dar tot se bate toba pe măririle de salarii pentru bugetari şi scăderile de CAS! Fluturaşul de salariu sau de pensie a devenit cel mai bun pliant electoral şi se ştie doar că în contul beneficiilor viitoare politicienii sunt foarte darnici în numele prezentului. Din buget, din piatră seacă şi mai vechea şi mai noua guvernare se căzneşte să scoată bani din condei pentru promisele măriri de salarii.
Cam vreo 4,5 miliarde de lei cu totul! Miza sunt voturile pline de recunoştinţă ale „cetăţeanului turmentat” de rate, facturi la gaze, curent, întreţinere, chit că la nivel macroeconomic, la grămadă, toată afacerea o să ne coste scump. Şi, din păcate, puşculiţa statului este goală, apăsată deja de împrumuturi peste împrumuturi. Dar cui îi pasă de deficitul bugetar sau rata de schimb când cumpără pătrunjel? Dai un vot, dar ai o poantă!
