Când a fost numit Cătălin Baba ministru al Educaţiei, i-am iertat lui Funeriu toate păcatele. M-am întrebat atunci de nenumărate ori, cum au avut curajul să pună în aşa funcţie, care presupune o conduită morală ireproşabilă (şcoala formează modele, nu?), un om acuzat de nepotism, împotriva lui Baba existând şi dovezi clare. Iată că la numai două luni, am ajuns să-l regret pe Baba.
Corina Dumitrescu nu numai că s-a folosit de funcţia soţului ei pentru a ajunge sus, inclusiv în CSM, dar face greşeli ortografice de nivelul clasei I şi e prinsă cu mâţa în sac că şi-ar fi trecut în CV diplome la universităţi de prestigiu pe care nici nu le are. O dovadă în acest sens e faptul că nici nu ştie cum se scrie corect numele universităţii respective, semn că n-a ajuns nici măcar până la poarta ei!
Devine de-a dreptul dezgustător că s-a ajuns ca numirile în funcţii să nu mai aibă nicio legătură cu competenţa şi cu morala. S-a ajuns la un lanţ al slăbiciunilor care aduce în fruntea instituţiilor cheie numai oameni de calitate îndoielnică.
Ieri s-a încheiat la Galaţi mandatul inspectorului general care n-a îndeplinit niciodată condiţiile pentru a ocupa această funcţie. Deşi a promis că-şi va lua doctoratul, pentru a se putea încadra conform criteriilor stabilite de lege, de trei ani acest lucru nu s-a întâmplat. Din această perspectivă, oricât şi-ar fi dorit să pună la conducerea şcolilor oameni de o reală calitate, a fost tot timpul pe poziţia celui care a putut fi şantajat. Degeaba ar fi arătat şefilor săi de partid că
respectivul director propus politic n-are ce căuta acolo. I s-ar fi adus aminte că inclusiv el se află în aceeaşi situaţie.
Aşa s-a ajuns să fie puşi directori oameni care abia şi-au luat definitivatul, deşi în şcoala respectivă existau dascăli cu experienţă şi grade didactice. Aşa s-a ajuns să fie numiţi înapoi directori destituiţi pe motiv că au încălcat legea. Aşa au ajuns manageri unii pe care fostul inspector general şi-ar fi dorit să-i destituie, dar nu a mai putut, pentru că n-ar mai fi fost văzut bine în partid.
Cum toţi ocupanţii funcţiilor au fost prinşi cumva cu ocaua mică (unii mai mult, alţii mai puţin), nu mai are cine să spună: „Fraţilor, s-a ajuns prea departe, e timpul să ne oprim aici!”. Şi aşa, din greşeală, în greşeală, spre victoria finală! A cui victorie, vă las să ghiciţi voi singuri.
Oricum, modul în care a avut loc ieri plecarea inspectorului general ar trebui să-i pună pe mulţi pe gânduri. Dacă în alţi ani sala în care şeful şcolilor îşi anunţa demisia sau demiterea era aproape plină, acum am fost mai mulţi jurnalişti decât colegi de Inspectorat. Iar aceştia s-au risipit înainte să se împartă paharele cu şampanie.
