Mă consider un om tânăr. Cred cu tărie că tinereţea este o stare de spirit. Eşti atât de tânăr sau de vârstnic precum te simţi. Iar asta se vede în felul în care gândeşti, trăieşti, iubeşti, greşeşti, cazi şi te ridici. Niciodată nu am subapreciat valoarea experienţei de viaţă. Nimic nu se compară cu înţelepciunea pe care o aduni din lucrurile trăite - în mod ideal, de alţii, dar cel mai adesea de tine. Sunt un om tânăr, dar, în anumite privinţe, mă surprind cumva de modă veche.
Încă mai cred cu tărie în cititul de cărţi tipărite, în a asculta muzică de pe discuri (nu de vinil, deşi, sincer, aşa ar fi cel mai bine), nu din playlistul computerului, în a face o mâncare bună, măcar din când în când, în a folosi ştergare de pânză la bucătărie. Iar mămăliga fierbinte o mai tai uneori cu aţa, cum făceau bunicii.
Nu ştiu dacă asta mă face desuetă sau inadaptată la nou, dar, cumva, cred că mă face mai umană. Ceea ce văd şi aud în jurul meu în ultima vreme - asta însemnând ultimii ani - mă face să cred însă că am îmbătrânit înainte de vreme. Că eu şi generaţiile cu 20 de ani mai tinere decât mine trăim în lumi paralele. Zilele trecute, în troleibuz, discuţie între câţiva copii de 13-14 ani.
Vorbiseră despre manuale, ultima zi de şcoală, chestii fireşti. Când, deodată, au trecut la lucruri serioase: viaţa sexuală. A lor şi a altora dintre colegi, prieteni, cunoştinţe. Intimităţi spuse cu voce tare în mijlocul troleibuzului. Fără perdea, fără jenă. Fără măcar să pară că se dădeau mari, cum se întâmplă, de când lumea, în adolescenţă. Cu un firesc al discursului care denota clar o obişnuinţă.
La televizor, în emisiunea cu schimb de mame de pe Prima Tv, o domnişoară de 17 ani locuia, la părinţii ei, cu iubitul. Şi nimeni nu părea să fie prea mirat de situaţie. E drept, fata nu făcea prostituţie, nu lua parte la orgii. Dar, minoră fiind, stătea cu acceptul părinţilor, sub acoperişul lor, cu un bărbat. Şi apărea la televizor.
Dincolo de ilegalitatea situaţiei - fiindcă, din câte ştiu, e încă ilegal să fii major şi să întreţii relaţii sexuale cu un minor, cu excepţia cazurilor când, prin căsătorie, persoana minoră se emancipează - mă întreb ce fel de modele au copiii care, evident, se uită şi ei la televizor alături de părinţi, la o emisiune de largă audienţă.
Să mă mai mir că îi aud comentând în public lucruri pe care, în cel mai bun caz, le discuţi în cuplu sau între prieteni apropiaţi? Dacă nimeni nu i-a învăţat diferit, iar în jur văd numai indecenţă, dusă până la extrem, de unde să înţeleagă care sunt limitele? Privindu-i, mă simt cum trebuie să se fi simţit răposatul ţestos George, ultimul reprezentant al unei subspecii din Galapagos. Singur, de 100 de ani, neînţeles. Vetust. Şi încă nu ştiu dacă normalitatea e a mea sau a lor. Iar gândul mă sperie.
