Sunt un optimist incurabil. Mă bazez pe progres. Sunt convins că suntem „condamnaţi”, ca specie, să devenim mai buni cu fiecare secundă. Putem pune beţe în roate evoluţiei, dar nu o putem opri. Este un proces implacabil. Chiar dacă vrem să moară capra vecinului, suntem nevoiţi să credem în dialog, în profesionişti, în oamenii cu sânge în instalaţie. Chiar dacă ne bârfim pe la colţuri liderii şi adversarii, în esenţă credem în cinste, în voinţă, în acţiune, în respect. Chiar dacă ne raportăm la trecut, de fapt credem în tineri, în ziua de mâine. Care sperăm să fie mai bună decât cea de azi, sau măcar mai bună decât cea de ieri.
Din păcate, însă, credinţa noastră că va fi mai bine a fost mai mereu strivită de faptele oamenilor care conduc treburile comunităţii. Ani de zile, primari precum Dumitru Nicolae sau Eugen Durbacă au fost piedici majore în cale dezvoltării acestui oraş. Durbacă va rămâne în memoria mea (şi probabil şi în istorie) ca omul care a distrus ideea de urbanism la Galaţi. El a autorizat mii de garaje paraşutate hidos printre blocuri şi alte mii de chioşcuri sinistre care au nimicit spaţiile verzi şi trotuarele.
Dumitru Nicolae a dus „opera” lui Durbacă mai departe. El este artizanul transformării construcţiilor provizorii (că aşa au fost autorizate magherniţele comerciale) în măgăoaie din beton. Mai mult decât atât, Nicolae este cel care a patronat privatizarea terenurilor de sub acele clădiri. Mai precis, sub semnătura acestuia Primăria a primit terenuri la marginea Galaţiului (tot felul de râpi şi viroage) şi a dat la schimb trotuarele şi spaţiile verzi ultracentrale.
Ştiţi cât mergea şpaga la un astfel de transfer? Între 3.000 şi 10.000 de euro per fiecare chioşc, magazin, butic. Socotiţi dumneavoastră ce sume s-au mişcat către buzunarele celor care s-au jucat cu „mierea”! Banii (să tot fie nişte milioane de euro) au ajuns la tot fel de interpuşi, căci nu-l pot suspecta pe Dumitru Nicolae de corupţie. Nu. El a fost doar un mare naiv. Un gură cască ce a semnat, „ca primarul”, tot ce i-au pus sub nas şmecherii. Mafia gulerelor albe.
Efectele acestui mecanism aproape diabolic ne vor urmări decenii de aici încolo, căci cei care au pus stăpânire pe spaţiile verzi din oraş vor vrea (pe bună dreptate, că aşa gândeşte un proprietar) să speculeze la maximum potenţialul acestor terenuri. Deja, de-a lungul bulevardelor Brăilei şi Siderurgiştilor putem asista la aberaţii urbanistice strigătoare la cer: blocuri al căror parter a fost extins jumătate de hectar, „chioşcuri” cu cinci etaje ridicate în zone unde PUG permite doar trei etaje, clădiri răsărite fix în mijlocul trotuarului.
Situaţia nu-i deloc roz. Însă nici nu este de natură să îndemne la un glonţ în cap. Mi se pare că noul primar, Marius Stan, este plămădit dintr-un altfel de aluat decât predecesorii săi. Sper să nu mă înşel, dar Stan pare să aibă forţă. Pare să bage spaima în „ciocoi”, iar sursele mele din Primărie şi din instituţiile şi societăţile subordonate Primăriei îmi relatează că unora de pe acolo le cam tremură chiloţii de frică. Se aşteaptă la un tăvălug. Sunt îngroziţi că vor fi fapte concrete împotriva celor care au făcut praf oraşul, au risipit banii publici, au lenevit pe salarii grase şi sporuri nesimţite. Groaza lor, bucuria mea. Deci speranţele nu-mi sunt deşarte!
