Cum să-ţi scoţi copilul la cerşit?!

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Cred că nimic nu mi se pare mai dezgustător, dintre toate formele de decădere umană, decât să forţezi un copil să cerşească pentru tine. Nu sunt de acord sub nicio formă cu cerşetoria, dar există, în anumite cazuri, circumstanţe atenuante. Poţi fi vârstnic, fără putere, fără familie şi cu o pensie de mizerie. Înţeleg şi ajut un bătrân atunci când pot. Dar să fii adult, indiferent dacă eşti sau nu părintele copilului cu pricina, şi să îţi urci copilul în autobuz la cerşit, urmărindu-l de la distanţă ca să vezi ce bani primeşte, asta nu mi se pare deloc de iertat, de înţeles, de acceptat.
Ieri dimineaţă, pe la 9,00, o mamă (sau mătuşă) şi un băieţel de vreo patru, cinci anişori au alergat după troleibuzul 104 în staţia din Ţiglina I. M-am bucurat că l-au prins, afară era destul de rece, iar ei, îmbrăcaţi destul de subţire pentru vremea capricioasă de început de primăvară. Bucuria mi-a fost însă de scurtă durată, fiindcă mama sau ce-o fi fost l-a împins pe cel mic spre mijlocul troleului, iar ea s-a aşezat liniştită pe banchetă. Evident, nici vorbă de compostat bilet sau alte aroganţe din astea. Copilul a început să recite o rugăciune, evident, învăţată ca o poezie, cu greşelile aferente lipsei de şcoală a "învăţătorului". A trecut pe urmă rapid prin oameni, primind câţiva bănuţi şi, la staţia următoare, a fost luat de o aripă de mamă, probabil ca să nu fugă, şi urcat cu forţa într-un alt autobuz. Nu înainte să se înţeleagă, din semne, cu o altă mamă, de data asta cu un bebeluş în braţe, care cerşea în staţia respectivă şi care, la vederea nou-venitei, s-a grăbit să se ridice şi să traverseze, ducându-se în staţia de peste drum. Cu siguranţă, era pe domeniu interzis.
Nu ştiu cum s-ar putea rezolva situaţia, dar soluţii, cu siguranţă, pot fi găsite, astfel încât pentru mersul cu autobuzul să plătească toată lumea şi nimeni să nu mai fie obligat să asiste la exploatarea unor copii. Nu ştiu, poate nişte poliţişti locali ar putea să meargă cu autobuzul, în loc de patrularea tradiţională. Ar putea fi sesizată Direcţia de Protecţie a Copilului, care să ia măsuri. Altfel, copiii cerşetori de azi vor fi părinţii abuzatori de mâine. Şi nu ne mai facem bine.        

Citit 1415 ori Ultima modificare Vineri, 17 Martie 2017 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.